Nu imi amintesc sa fi vazut in cei peste 25 de ani de cand activez in zona pietelor financiare o frenezie atat de mare printre investitorii de toate categoriile, precum cea adusa de listarea Hidroelectrica. Motivele sunt evidente. In primul rand, este prima listare de anvergura de la listarea Electrica acum 9 ani. Este o companie profitabila și platitoare a unor dividende generoase. Are marea calitate de a produce “energie verde”, ceea ce o califica ca o candidata pentru toate protofoliile care aspira la eticheta de “sustenabil”. In sfarsit, marimea listarii aduce și promisiunea unei lichiditati bune la bursa, ceea ce ar trebui sa garanteze usurinta executarii ordinelor de cumparare și vanzare indiferent de marime.
Sigur ca exista și riscuri. Cele mai importante sunt cele caracteristice companiilor de stat din România. In primul rand, este vorba de volatilitatea calitatii guvernantei corporatiste. Cu alte cuvinte, faptul ca, daca astazi aceasta este in regula, nu reprezinta și o garantie a pastrarii calitatii ei și in viitor. Despre criteriile de nominalizare de-o transparenta discutabila și de mandatele scurte ale membrilor consiliilor de administratie din companiile de stat s-a vorbit nu o data in spatiul public. Iar faptul ca până și o companie cu marja de profit a Hidroelectrica a fost adusa in stare de insolventa acum mai bine de 10 ani arata puterea nemasurata a guvernantei proaste tolerate de stat.
Al doilea risc este cel legat de incarcatura politica a preturilor la energie, preturi care se propaga la toate nivelurile societatii. Din acest motiv, tendinta plafonarii preturilor sau utilizarii energiei ieftine produse de Hidro in scopuri politice sau geopolitice va ramane tentanta, dand o nota de impredictibilitate profitabilitatii viitoare a companiei și realizarii potentialului sau.
Al treilea risc este legat de impactul schimbarilor climatice asupra debitelor Dunarii și raurilor pe care se afla hidrocentralele. Sa nu uitam episoadele de seceta care au facut ca anul trecut debitul Dunarii sa scada până la un minim istoric. Performanta trecuta nu este o garantie a performantei viitoare…
Insa faptul ca astazi, pe baza datelor intermediare stim ca oferta publica va fi un succes sugereaza ca investitorii au decis ca Hidrolectrica este o achizitie care merita, fara doar și poate, a fi facuta. Ce va urma apoi?
Marile asteptari sunt legate de generarea unui efect de bulgare de zapada care va pune BVB pe radarele marilor investitori institutionali din strainatate, dar și pe cele ale micilor investitori din România.
In ce priveste marii investitori din strainatate, scenariul promovat de optimisti este ca venirea acestora pe piata de capital din România pentru Hidro ii va face sa se uite și la alti emitenti listati aici, hotarand in final sa cumpere. De asemenea, o alta explicatie a optimismului este speranta promovarii României la statutul de piata emergenta (de la cea de piata de frontiera), devenind astfel eligibila pentru o categorie mai larga de fonduri de investitii sau pensii.
Cred ca nu ar trebui sa ne asteptam la minuni. Pentru astfel de evolutii, listarea Hidro este o conditie necesara, insa nu și suficienta.
Imaginati-va ca aflati ca puteti gasi rosii delicioase doar intr-o anumita piata din București, despre care habar nu aveati ca exista, și mergeti acolo cu gandul sa va umpleti sacosele și cu alte legume. Insa, odata ajunsi, aflati ca celelalte legume nu sunt in totalitate de calitate, iar cele care sunt bune se gasesc greu, fiind in cantitati mai degraba mici.

Aici sunt citate zecile de mii de conturi de tranzactionare deschise de cei atrasi de investitia in Hidro. Adevarul insa este ca deschiderea unui cont pentru investitia in Hidro nu il transforma automat pe detinator intr-un investitor constant la bursa. așa cum nici deschiderea unui cont bancar nu garanteaza ca noul client al bancii va achizitiona și alte produse de economisire/investire.

