O idee a inceput sa fie vehiculata in ultima vreme. Solutia la independenta energetica a Romaniei este o companie energetica nationala care sa produca energie din toate resursele posibile: verde, nuclear, carbune si gaz. Din punctul meu de vedere, un astfel de plan ar trebui sa inceapa cu o intrebare extrem de importanta. In ce masura este statul roman capabil sa asigure o guvernanta de calitate pentru o companie atat de sofisticata?
Sa nu uitam de unde am plecat. De la compania Conel infiintata in 1998 si care includea printre altele Hidroelectrica si Termoelectrica. Punerea la gramada in acea perioada a unei activitati profitabile precum energia hidro cu o activitate furnizoarea de ineficienta cronica precum cea termo nu a facut decat sa amane sine die restructurarea mineritului si a sistemului termoenergetic. Interesele politice nu permiteau antagonizarea unor categorii largi de lucratori dependenti de industria carbunelui sau de existenta termocentralelor. Insa, pana la urma, pana si profitabilitatea asigurata de activitatea hidro a fost coplesita de “gaurile negre” existente in zona termo, cee ce a facut ca, la desfiintare, CONEL sa aiba datorii de peste 200 de milioane de dolari, din care aproape jumatate fusesera finantate de Ministerul Finantelor.
Separarea Hidroelectrica de Termoelectrica a fost considerata la vremea respectiva singura cale de a “separa apele” si a scoate la lumina ineficientele, in conditiile in care guvernanta corporativa din acei ani se dovedise incapabila sau nemotivata sa o faca. Iar anii ce au urmat au demonstrat cu prisosinta ca lipsa unei guvernante corporative performante, tratarea cu superficialitate a calitatii membrilor consiliilor de administratie din companiile de stat pot transforma o companie oricat de mare intr-o companie mica, vulnerabila si, la limita, insolvabila. Istoria economica a Romaniei este plina de exemple de companii mari si foarte mari care sub guvernanta asigurata de reprezentantii statului roman si-au ratat vocatia: Posta Romana, Sidex, Bancorex sau Petrom, cel din urma ratandu-si vocatia regionala pe care inca o avea sub conducerea statului roman.
