(R*) Criza de pe piata gazelor din Romania, in pofida rezervelor existente in Marea Neagra, ne face sa ne intrebam daca o astfel de situatie era evitabila si cat de repede vom iesi la liman. Pentru a lamuri aceste lucruri, l-am invitat in aceasta saptamana pe domnul profesor universitar Dumitru Chisalita, presedinte al Asociatiei Energia Inteligenta, expert judiciar in petrol si gaze.
RC: Domnule profesor, sunt gaze in Marea Neagra?
DC: Sunt gaze in Marea Neagra si au fost puse in evidenta prin diferite mijloace specifice. In momentul de fata, se vorbeste de o rezerva de circa 200 de miliarde de metri cubi. Aceasta rezerva este cantonata in mai multe perimetre. Cel mai mare perimetru este detinut in momentul de fata de asocierea dintre Exxon si OMV-Petrom.
RC: Deci aceste 200 de miliarde de metri cubi sunt rezerve confirmate…
DC: Da, este o informatie publica, vehiculata inclusive de ANRM (Agentia Nationala pentru Resurse Minerale).
RC: E mare un zacamant de 200 de miliarde de metri cubi?
DC: Daca ne raportam la cel mai mare zacamant din Europa, cel de la Groningen, care are 2.000 de miliarde de metri cubi, zacamantul nostru e mic. Daca ne raportam la rezerva pe care o mai are Romania in momentul de fata, confirmata si de ANRM, la 100 de miliarde de metri cubi in on-shore, zacamantul din Marea Neagra este enorm.
RC: Si daca ne raportam la consumul Romaniei?
DC: Daca ne raportam la cei 12 miliarde de metri cubi consumati pe an in Romania, rezerva din Marea Neagra ar asigura consumul pe aproximativ 17 ani. Daca luam in considerare si rezervele on-shore, atunci ajungem la 25-30 de ani, in conditiiile actuale de consum. Insa, nu trebuie sa uitam ca politicile energetice ale Romaniei prefigureaza o crestere a consumului de gaze in urmatorii 10 ani.
RC: Ca tranzitie spre energia verde?
DC: Politicile, cand au fost scrise, nu au fost scrise din perspectiva acestei tranzitii spre energia verde. Au fost scrise dintr-o perspectiva sociala, din perspectiva protejarii padurilor si, intr-o anumita masura, a protejarii mediului.
RC: Inteleg, dar acum, odata cu aparitia “green deal-ului”, cresterea consumului ar avea si mai mult sens, nu?
DC: Da, ar avea mai mult sens. Vrem nu vrem, gazul natural in Romania, va insemna foarte mult pentru viitorii 10, 15, 30 de ani si din perspectiva „green deal” –ului, si din perspectiva uneia dintre putinele resurse putin poluante pe care le avem. Resursele de petrol sunt foarte reduse si in curs de epuizare, carbunele este limitat din motive ecologice, asa ca, dintre toate resursele neregenerabile, gazul ramane singura resursa care poate sa fie disponibila si utilizata. Desigur, daca o extragem de pe fundul marii si nu o lasam acolo…
RC: Vi se pare viabila abordarea de tipul “gazul asta nu este pentru export, sa-l tinem doar pentru Romania”?
DC: Din punctul meu de vedere, gazul, ca orice marfa, are o valoare. Important este sa maximizam aceasta valoare atat pe termen scurt, cat si pe termen lung. Din acest motiv, ar fi de preferat ca lantul valoric sa fie unul cat se poate de ridicat aici in Romania. Ideal ar fi sa nu il exportam ca un combustibil, ci sa il dam sub forma unor produse finite, petrochimice, chimice, pentru ca, astfel, valoarea adaugata ar fi net superioara. Asta cu atat mai mult cu cat gazul natural va supravietui si dupa “green deal”, pentru ca de produse chimice si petrochimice va fi nevoie mult timp de acum incolo.
RC: In conditii normale, Romania ar fi putut sa fie astazi in situatia de a extrage gaze din Marea Neagra?
DC: Toate scenariile care au fost realizate de-a lungul timpului prezentau inceputurile extractiei undeva in 2022-2023, cu atingerea unui maxim in jur de 2025-2026.
RC: Deci primele cantitati de gaze ar fi putut sa vina apoximativ peste 1 an.
DC: Din perspectiva studiilor care s-au facut in 2013-2018, daca decizia de investitie ar fi plecat din 2018, asa cum era normal, undeva in 2025-2026 am fi atins un maxim.
RC: Ce s-a intamplat? Din ce motiv in momentul de fata proiectele din Marea Neagra sunt inghetate?
DC: Motivele sunt multe si ele au avut la baza doua aspecte importante. In primul rand, interventiile repetate in piata de gaze naturale, interventii administrative care au distorsionat piata.
RC: La ce va referiti? La plafonare de preturi?
DC: A existat ordonanta 114, au existat diverse alte interventii, taxa de 2%, taxa de stalp , care, una peste alta, au contribuit la deteriorarea conceptului de piata libera. Va pot spune ca intr-o discutie personala pe care am avut-o in urma cu 7 ani de zile cu directorul de atunci al Exxon, imi spunea foarte clar ca chiar daca legislatia nu este una foarte prielnica, chiar daca instabilitatea in Romania exista, ele nu sunt atat de deranjante pentru Exxon precum situatia in care cineva se joaca toata ziua cu preturile. Pentru ei este foarte deranjant.
RC: Totul devine impredictibil.
DC: Mai mult de atat, face ca orice plan de afaceri pentru vanzarea gazelor sa nu stea in picioare. Pentru o companie ca Exxon, care este listata la bursa, toate aceste elemente influenteaza rezultatele financiare, valoarea companiei, modul in care actionarii privesc investitiile. O problema importanta a fost legata de faptul ca Romania a avut foarte multe interventii in ce priveste piata de gaze naturale si nu a lasat-o sa functioneze.
A doua problema importanta a constat in modificarile legislative, cumva dupa anumite momente. Adica, stiti ca intotdeauna cand iti faci un plan de afaceri pleci de la legislatie, de la riscurile care exista. In momentul in care ti-ai construit hala, ti-ai adus si masinile si incepi sa produci, nu vrei sa constati ca s-a schimbat legislatia de functionare a fabricii.
Din pacate, asta s-a intamplat, au existat acele modificari ale legii off-shore, cu acele taxe suplimentare care trebuiau platite, redeventele care au fost legate de pretul de la Viena si nu la pretul de pe piata romaneasca, problemele legate de modul in care urma sa se faca interventii in zona off-shore. Deci toate aceste aspecte care s-au modificat in 2018 au fost a doua cauza majora pentru care firma a luat decizia sa nu mai continue investitia in Marea Neagra si sa isi propuna sa vanda compania care urma sa se ocupe de exploatarile respective.
