Una dintre intamplarile pe care domnul Guvernator are placerea sa o evoce periodic este audierea fostului presedinte Fed, Alan Greenspan, intr-un comitet al Congresului. In momentul in care este intrerupt fiind asigurat ca s-a inteles tot ceea ce a vrut sa spuna, domnia sa a raspuns ca daca oricine din sala a inteles mai mult de 10% din ceea ce a spus mai devreme, atunci inseamna ca nu s-a exprimat corect.
Cred ca o parte din indicatiile de politica monetara furnizate de Guvernatorul BNR cu prilejul alocutiunii sustinute la FMI – Regional Economic Outlook: Europe oglindeste perfect abordarea pe care domnia sa o apreciaza.
Astfel, domnia sa mentiona cu acest prilej ca “in ce priveste politica monetara, nu vedem motive pentru o reducere a ratei de politica monetara si suntem pregatiti sa asiguram flexibilitatea tintelor noastre de inflatie avand in vedere nivelul ridicat ale datoriei”.
Ceea ce Guvernatorul vrea sa spuna este ca BNR va fi dispusa sa tolereze niveluri mai ridicate ale inflatiei decat in trecut, ceea ce inseamna ca dobanda de politica monetara ar putea ramane un timp mai indelungat la nivelurile actuale, in pofida presiunilor inflationiste in crestere.
Dar ar putea inflatia sa creasca? Eu cred ca da, explicatia stand in esenta in consumul reprimat timp de un an care, odata cu revenirea la o normalitate chiar si partiala, va rabufni intr-un boom consumerist. In acelasi timp, oferta din piata nu va putea sa faca fata cererii instantaneu sau va fi tentata sa profite de context pentru a recupera pierderile inregistrate in 2020 prin preturi mai mari. Adaugati la asta inflatia importata, care ar putea sa provina din cresterea cheltuielilor de transport containerizat sau prin cresterea preturilor la anumite materii prime.
Revenind insa la declaratia Guvernatorului, explicatia “flexibilitatii” cu care va fi privita inflatia este probabil neclara pentru multi: “avand in vedere nivelul ridicat al datoriei” . Aici putem suspecta ca se refera la datoria publica si la faptul ca, pentru guvern, ar putea sa fie mai ieftin sa plateasca costurile datoriei pe care o are deja, in conditiile in care dobanzile ar ramane substantial real negative (sub rata inflatiei), iar veniturile bugetare ar creste prin inflatie. Desigur, acesta ar fi un joc de suma nula: fericirea guvernului, pierderile creditorilor. Sau in termeni mai academici si mai cinici, represiune financiara.
