În grupul Zi-mi un film bun, pe care îl administrez, am dezbătut de multe ori snobismul cinefil: ideea că unele filme nu merită văzute și că unii oameni au, pur și simplu, gusturi „greșite”. Multă vreme am crezut că e o problemă a lumii filmului. Între timp, am descoperit că snobismul literar funcționează exact la fel.
Mecanismul e același peste tot, în film, în muzică, în pictură sau în literatură: oameni care nu se mulțumesc să aibă propriile preferințe, ci simt nevoia să le explice celorlalți de ce gusturile lor sunt greșite. De ce filmul pe care îl urmărești nu e suficient de valoros și, mai ales, de ce cartea pe care tocmai ai terminat-o nu merită să fie numită literatură.
Gustul personal nu e o unitate de măsură
Pentru unii, faptul că deschizi o carte nu înseamnă mare lucru dacă nu e cartea potrivită în ochii lor. Lista genurilor privite cu suspiciune e lungă: young adult, fantasy, thrillere, romance în toate variantele lui. Tot ce nu intră în definiția lor a literaturii de calitate rămâne în afara cercului.
Nu toate cărțile sunt la fel de bune. Există cărți prost scrise, povești construite superficial, personaje fără profunzime și autori care mai au mult de lucru la tehnica literară. Dar asta e valabil în toate genurile.
Nu poți condamna un gen întreg pentru că ai citit trei cărți care nu ți-au plăcut. La fel cum nu poți presupune că o carte e valoroasă doar pentru că are o copertă sobră, autorul a câștigat un premiu sau numele lui apare des lângă marii clasici.
Problema apare atunci când transformăm preferințele personale într-o măsură a inteligenței sau a culturii celorlalți.
Există o vârstă după care nu mai ai voie la fantasy
Există un prag stabilit undeva de snobii literari? O vârstă de la care lecturile noastre trebuie să devină, obligatoriu, „cărți grele”? La 18 ani? La 25? La 40? Și cine ne anunță că fantasy-ul, romance-ul sau thrillerele nu mai sunt potrivite pentru noi?
Nu toată lumea își începe drumul de cititor cu romanele canonice. Nici nu e obligatoriu. Un licean care a intrat în lumea cărților pe ușa unei saga fantasy nu valorează mai puțin, ca cititor, decât colegul lui care a pornit de la manualul de literatură. Cine se relaxează seara cu un polițist scandinav nu e mai puțin cultivat decât cine recitește romanele franceze ale secolului al XIX-lea, biografii sau cărți de dezvoltare personală.
Gusturile se schimbă. Cărțile pe care le alegem la 16 ani nu sunt neapărat cele pe care le căutăm la 30 sau la 50. Azi citești romance, mâine descoperi un thriller psihologic, apoi vine o perioadă a poeziei, iar peste câțiva ani ajungi la autori pe care înainte nici nu i-ai fi deschis.
Sau poate nu. Poate vei iubi fantasy toată viața. Și care este problema? Într-o țară care are nevoie de mai mulți cititori, ar trebui să ne bucurăm că oamenii citesc, indiferent ce pun în geantă sau pe noptieră.
Ce ar putea schimba programa școlară
Nu spun să renunțăm la clasici sau la literatura care face parte din patrimoniul nostru cultural. Dar ar fi o tragedie dacă, în liceu, unul sau două romane din lista obligatorie ar fi înlocuite cu titluri contemporane, mai apropiate de adolescenți?
Cărți care să le stârnească interesul, să îi facă să aștepte următorul capitol și să le lase poftă de citit și după ce termină școala. Cărți care să facă o trecere mai firească spre literatura cu și despre adulți.
Un elev care a terminat o carte cu sufletul la gură are toate motivele să o caute pe următoarea. Unul care a cunoscut lectura doar prin comentarii de memorat și prin teama că a interpretat greșit intenția autorului o va lăsa deoparte la prima ocazie. Iar întrebarea rămâne: au elevii experiența de viață necesară pentru a înțelege tot ce se întâmplă în romanele din programa actuală?
