Într-un colț al Bucureștiului, la intersecția străzilor Glinka și Puccini, un morman de cărți abandonate a devenit imaginea unei tristeți profunde. Beletristică, dicționare, poezii, manuale școlare – toate zac aruncate lângă tomberoane, acoperite de praf și nepăsare. Aceste volume, odinioară dorite, visate și prețuite de cei care le-au deținut, au ajuns acum să fie simple obiecte de prisos, aruncate fără ezitare.
Descoperirea a fost făcută de Adrian Nedelcu, un trecător care a fost șocat să vadă aceste cărți abandonate la marginea drumului. „Este incredibil să vezi cărți pe care le-am fi visat odată aruncate ca niște lucruri nefolositoare”, a declarat acesta. Printre volumele părăsite se aflau titluri de literatură clasică, dicționare de referință și manuale școlare, toate simboluri ale cunoașterii, dar și ale unei epoci în care educația și cultura aveau o altă valoare.
De la Dana



