Cum am luat un premiu de 10.000 de lei și pentru ce? Pe 28 februarie, s-au împlinit 20 de ani de când am participat, fără voia mea, la Gala Premiilor Ursus pentru Jurnalism – Învingători pentru România, unde m-am trezit că primesc un premiu important pentru mai multe reportaje scrise de mine și colegul meu, Răzvan Mateescu, la ziarul Adevărul.
Pe vremea aia, premiul a fost un profund șoc emoțional, o izbitură cu fruntea de stele și o întâlnire cu niște îngeri argintii (toți având mutrele lui Brunea Fox, Panfil Șeicaru și, evident, Geo Bogza). După asta a urmat o cădere în gol de la 1000 de metri. Așa am simțit.
Și am să vă povestesc de ce.
Scriam la Adevărul, unde munceam mult, cu mare plăcere la început, apoi cu din ce în ce mai multă tristețe și silă, dar ăsta e alt subiect și nu vreau să divaghez.
Bun! Era o iarnă teribilă, ninsese bogat peste Capitală, iar eu și Răzvan (porecliți „reporterii-pistol” de șeful nostru, Val Vîlcu) mișunam peste tot: ba prin canale, ba pe acoperișuri, clopotnițe, beciuri, crâșme penale, cimitire, gropi de gunoi sau balamucuri, de uneori mă și miram cum de ieșim mereu de acolo teferi și nevătămați. Dar cu ce subiecte! Unele erau beton!
La ziar, nu știu câți apreciau munca noastră de teren și, sincer, n-are nicio relevanță acum. Eu sunt convinsă că erau foarte puțini care chiar pricepeau cu ce ne ocupăm noi și ne priveau așa cum se uită găina la un fluture. (Da, am fost nițel malițioasă!)
În ziua când am primit premiul, fuseserăm de dimineață pe la redacție, la Piața Presei, am primit niște indicații prețioase de la superiorii noștri (acolo se cam trasau indicații!) și am plecat prin oraș ca să le rezolvăm. O conferință de presă la Ministerul Sănătății, parcă, și încă ceva, nu mai știu ce.
Mergem la conferință, scriem, fugim acasă, trimitem textul și pozele, apoi din nou pe drum.
Ningea cu furie, nămeții se așternuseră ca plăpumile albe peste toate sectoarele. De vis! Era aglomerație, mașinile claxonau, iar noi trebuia să ajungem la Lujerului, pentru că un boschetar, în inspirata lui intenție de a se sinucide, rămăsese înfipt într-un stâlp de pe șinele tramvaiului 41. Se blocase totul: tramvaie, autobuze, tot. Balamuc intens. Chițăieli, urlete, „să moară mama, mă arunc!”, poliție, niiinoo-niiino, ambulanțe, „bă, cretinule, dă-te jos de-acolo!”, presă, ProTV, Antena, Prima TV, tot tacâmul.
Peste ăștia venim și noi, moț, cu Lada 1200 din ’78: pâr-pâr, hâr, bum, zdrang. Ne îndreptam cu o viteză cosmică spre incident. Era cam de prânz. Îmi chiorăiau mațele de foame, dar ce conta?
În timpul ăsta ne sună bossul și ne zice că, pe la cinci-șase seara, să ajungem și la Palatul Regal, unde va avea loc Gala Premiilor pentru Jurnalism. „Să nu cumva să lipsiți!”, zice Vîlcu, dar abia îl auzeam în vacarmul ăla cu sinucigașul.
„Nu știu dacă ajungem. Ce se întâmplă acolo?”, zbier și eu.
„Habar n-am! Se dau niște premii. De la noi, de la ziar, este nominalizat Eugen Chelemen. Duceți-vă și scrieți! Răzvan să facă fotografii!”
Mi-au venit paișpe mii de draci. „Mergem?”, îl chestionez pe Răzvan.
„Dacă putem, mergem! Dacă nu, nu!”
În fine, rezolvăm povestea cu boschetarul, care între timp se scosese singur din strâmtoare și coborâse.
Am plecat spre centru. Se înserase și frigul ne pusese mere roșii în obraji. Ningea întruna și cerul era ultramarin.
Mașinile? Bară la bară. Derapau. Știți cum e. „Ne întoarcem? Hai să ne întoarcem acasă! Fac pipi rău!”, zic.
„Nu mai pot acum. Unde dracu’ să ne mai întoarcem?”
Ajungem degerați, înfometați și plini de spume. Parcăm pe trotuar, aiurea, și intrăm. Arătăm legitimațiile și suntem invitați să ne așezăm la o masă, într-o sală splendidă și plină cu personalități din audiovizual, presă scrisă, teatru și alte minuni artistice. Noi eram veniți de pe teren, uzi la picioare, fără un șfanț în buzunar (ca de obicei!) și fără chef. Un „garson” ne întreabă ce dorim „să servim” (ador când zic ăștia așa!), iar eu:
„Aaa, noi abia am mâncat! Dar poate niște apă? Cât costă apa?”
„E din partea casei.”
„Atunci apă vrem! Cât de multă!”
Și ne-am pus pe băut. Gâl-gâl-gâl! Hă! Cine mai era ca noi! Cald, muzică ambientală, voie bună
