Lacrimi la mărturia unui copil ucrainean supraviețuitor
Asistenta unui vicepreședinte al Parlamentului European a izbucnit în lacrimi în timp ce traducea mărturia lui Roman Oleksiv, un băiat de 11 ani din Lviv, în cadrul dezbaterilor care au urmat prezentării unui documentar despre copiii afectați de războiul din Ucraina.
În fața eurodeputaților, Roman a ținut un discurs care a sfâșiat suflete. Traducătoarea, o profesionistă obișnuită cu rapoarte și discursuri politice, a izbucnit în lacrimi în timp ce îi reda cuvintele – atât de grele, atât de crude și atât de adevărate. Sala întreagă a rămas fără respirație.
Roman avea doar șapte ani pe 14 iulie 2022, când se afla împreună cu mama sa în Vinița și o rachetă rusească a lovit centrul orașului. Mama lui, Iuliana, a murit pe loc. Roman a supraviețuit, dar a fost grav rănit: arsuri pe aproape jumătate din corp, fracturi și răni multiple. De atunci, a trecut prin 36 de operații, transplanturi de piele și luni întregi de terapie dureroasă pentru a-și recăpăta mobilitatea și independența.
Timp de peste doi ani, a învățat să meargă din nou, să își miște mâinile și să accepte o realitate fără mama care îi era universul.
În Parlamentul European, Roman a povestit cu calm, cu vocea unui copil forțat să devină adult prea devreme, cum și-a văzut mămica ultima dată, cum a strigat după ea printre flăcări și cum nu înțelegea de ce nu-l mai aude.
„Eu am pierdut-o pe mama. Dar nu vreau ca alții să mai trăiască asta. Vreau ca lumea să ne ajute să oprim războiul”, a spus băiatul, devenind, fără să vrea, una dintre cele mai puternice voci ale copiilor ucraineni supraviețuitori.
În timp ce copiii precum Roman încearcă să-și reconstruiască viețile, există persoane care minimalizează suferința și încearcă să justifice agresiunea, fie prin propaganda rusă, fie prin discursuri suveraniste, ură sau indiferență. Orbirea lor morală și complicitatea indirectă la tragediile războiului sunt inacceptabile într-o societate civilizată și trebuie condamnate fără echivoc!
Am citit câteva comentarii (analfabete, altfel cum?) de pe Facebook referitoare la Roman, Ucraina și război, mesaje scrise de românii suveraniști, rasiști, antisemiți și idioți (nu mă pot abține!) comentarii pline de ură, de întuneric și scârboșenii.
Șobanii sunt ființe diafane pe lângă ei! Sunt drăgălași.
Am simțit nevoia să fac un duș, atâta silă mi-au provocat. Mi-e rușine că am aceeași cetățenie ca și ei, că sunt născută în aceeași țară în care au apărut și ei.
Sursa foto: Europa Liberă
DFM 13 decembrie 2025