Alisia…
O fată de 18 ani a plecat la practică. Nu s-a mai întors niciodată acasă. Alisia a fost ucisă brutal în Bihor, pe un câmp, după ce ar fi fost atacată de un individ cu trecut violent, un om despre care se știa că fusese condamnat pentru crimă și care fusese primit din nou printre oameni ca și cum trecutul lui nu ar fi existat.
Dar poate întrebarea reală nu este doar cine a omorât-o! Ci cine a lăsat să se ajungă aici?
Cine răspunde pentru minutele pierdute? Pentru apelurile disperate la 112?
Pentru lipsa intervenției? Pentru amorțeala autorităților?
Pentru televiziunile și site-urile care au murdărit memoria unei fete moarte înainte să afle adevărul?
O țară care judecă victimele mai repede decât pe criminali
La câteva ore după crimă, în spațiul public au apărut insinuări revoltătoare: că Alisia ar fi avut o relație cu criminalul. Fără dovezi. Fără decență. Fără respect pentru o familie care își identifica copilul ucis. Căutați printre comentariile celor goliți de suflet și de minte, și vă veți îngrozi. Mie mi-a fost scârbă să le arăt aici!
Cum poate o parte a presei să transforme o victimă într-o țintă?
Cum poate fi aruncată o asemenea acuzație fără confirmări?
Unde este responsabilitatea morală?
Unde este omenia? Deontologia profesională?
Familia spune clar: raportul medico-legal arată că Alisia era virgină. Mai mult, fata prezenta urme de violență și semne clare că s-a luptat până în ultima clipă pentru viața ei.
Și totuși, într-o societate bolnavă de senzațional și de prostie, adevărul pare mai puțin important decât audiența.
„Fata noastră a luptat până la ultima suflare”
Durerea familiei este imposibil de descris. Tatăl fetei a publicat un mesaj cutremurător, un strigăt al unui om distrus, care și-a îngropat copilul și care cere un singur lucru: dreptatea!
Mesajul său, corectat, dar păstrat integral în esență, spune mai mult decât orice conferință de presă.
„Bună dimineața! Sunt tatăl fetei decedate, Alisia. În cursul zilei de ieri ne-am înmormântat fata. Vă mulțumim tuturor celor care ați fost alături de noi!
Suntem o familie distrusă. Trebuie să adunăm puterile pentru fetița noastră cea mică, Loretta, care are doar 7 ani.
Cei care sunteți părinți în țara aceasta vă puteți imagina prin ce situație grea trecem? Nu dorim nimănui asemenea sentimente și asemenea dureri!
Vă rog din suflet să distribuiți postarea noastră, să o vadă toată țara. Noi vrem doar adevărul și ca cei care sunt vinovați să fie trași la răspundere.
Îi rugăm pe cei care postează minciuni pe rețelele de socializare să se informeze înainte de a judeca și înainte de a spune că fata noastră, Alisia, ar fi avut o relație cu criminalul.
Avem dovezi de la medicii legiști de la IML că fata noastră, Alisia, era virgină și a fost bătută. Nu s-a lăsat. A luptat cu ultimele ei puteri până la ultima suflare.
Vreau să aduc la cunoștință că cei de la 112 nu ne-au oferit ajutor. Am sunat de cinci ori să ne ajute și abia după aproximativ 40-50 de minute au venit doar doi polițiști de frontieră. Salvarea și echipajul de poliție au ajuns după aproximativ o oră și jumătate, deși m-am rugat în genunchi să vină să ne salveze fata.
Vrem să vadă toată țara ce înseamnă să suni la 112 pentru ajutor! Să vadă Ministerul Justiției și cei de la Guvern, dacă mai au suflet, în ce țară trăim.
Și vă rog să nu ne judecați pe rețelele de socializare!
Patronul fermei de capre, Korponai Ovidiu Alexandru… Am crescut împreună și l-am iubit ca pe fratele meu. Este și nașul fetiței mele, Loretta. Niciodată nu l-am trădat. El știe asta, chiar dacă nu recunoaște. Și tocmai de aceea i-am încredințat fata noastră, Alisia, să facă practică la el.
Ovi, dacă ai suflet, te rog răspunde la întrebările noastre! Tu ai fost primul care a ajuns la locul crimei. De ce nu ai încercat să o salvezi pe Alisia, chiar dacă era decedată? De ce ai spus să nu sun la 112, ca să nu ne facem de rușine în tot satul? Aveai obligația să suni la 112!!! Nici măcar sincere condoleanțe nu ai venit să ne spui!
Ovi, poți avea bani cu saci și relații peste tot, așa cum te lăudai mereu. Dar să știi că viața unei fete tinere nu poate fi cumpărată cu nimic pe fața pământului.
Nu uita că și tu ești tată și ai două fete, iar a treia este pe drum. Asta se putea întâmpla și cu tine! Ai ținut un criminal la tine în casă!
Și de câte ori te-am întrebat despre criminal, ai spus că este un om corect și că nu el a făcut prima crimă. Ai umblat după el la pușcărie cu pachete și cu avocat ca să-l scoți, ca să ai cioban la capre.
Acum ești fericit?
Domnule avocat Matea Remus, sunteți fericit?”
Cât valorează viața unui copil în România?
Poate că Alisia ar fi trăit dacă cineva intervenea mai repede. Poate că Alisia ar fi trăit dacă un recidivist periculos nu era lăsat să revină într-un mediu unde lucrau fete tinere. Poate că Alisia ar fi trăit dacă oamenii ar fi avut mai mult curaj decât nepăsare. Ca să nu scriu nesimțire…
Dar acum nu mai există „poate”.
Există doar un sicriu coborât în pământ și o fătucă îmbrăcată în rochie de mireasă… 🙁
O soră de șapte ani care își întreabă părinții unde este Alisia.
Și doi părinți care nu vor mai dormi niciodată liniștiți. Doi părinți care vor duce durerea asta năprasnică în suflet toată viața lor.
România care privește și uită
Astăzi plângem pentru Alisia. Mâine va apărea alt caz. Altă tragedie. Altă familie distrusă. Și iar vor comenta atotștiutorii, iar vor arunca mizerii.
Iar vor judeca și vor căuta vină în victimă. („Și ea l-a ademenit!”)
Iar vom spune că „nu se putea face nimic”.
Până când?
Până când copilul din fotografie va fi copilul tău! Până când apelul ignorat la 112 va fi apelul tău! Până când numele rostit printre lacrimi va fi numele copilului tău.
Urâți mai sunteți unii! Urâți și fără niciun scop pe lumea asta! Doar ca să murăriți totul în jur.
Noapte bună, România!
DFM 11 mai 2026
