2025 s-a dus în trei minute
Jaj, Istenem, habar n-am cum s-a făcut decembrie la loc! De fapt, nici nu cred că suntem în decembrie. Nu cred! Dar mă uit în calendar și simt că ori timpul a luat-o razna, ori eu sunt tralala.
La mine, copii, e încă sfârșit de iulie, amestecat cu aprilie, iunie și august. Culorile lor sunt vii, magice, seducătoare, chiar erotice la mijloc. Lunile astea, deși bune pentru mine, au trecut rapid, ca peisajele văzute în mare viteză din tren.
Parcă ieri era ianuarie și strângeam pomul de iarnă pe care acum îl împodobesc, nu?
Pe martie nu prea l-am trăit, zât, am sărit peste el, a fost halucinant pentru mine! Oribil!
Dar a venit aprilie, aah, aprilieee, nebunul de el, splendidul meu aprilie care mă iubește, apoi mă ucide privindu-mă în ochi! E ticălos și sadic!
Aprilie ăsta ciudat e lipit bine de mai, de parcă ar fi frați. Mai? O lună nebună, care mă urcă în turnuri de piatră de unde se vede marea și tot pământul până-n Japonia… Dar ce păcat! Clipesc de trei ori și s-a dus. Coborârea doare. Gara în care mă lasă mereu doare și ea…
Totul e așa de rapid, că nu m-am dat jos bine din luna mai, că m-am trezit iar în Bulgaria, cu Mihaela mea, plutind pe spate în marea Reginei Maria, mâncând înghețată și ardei din mâna lui Petko Petkov.
Între toate astea au fost combinate lumini, iubiri, muncă, știri la Semnal, prima donare de sânge din 2025, Dragobete, povești la blog, dezamăgiri, speranță, Paște, Hristos a înviat!, alegeri prezidențiale, Nicușor Dan, dezinformări, manipulări, insulte, „suveraniști” care nici ei nu știu ce sunt, amenințări, blocări pe Facebook, a doua donare din 2025, cărți citite, bucurii, zâmbete, un strop de fericire, iar muncă, apoi din nou dezamăgire, greșeli, neatenție, un protest, un miting, nițel pe la Guvern, invitată de Didona și IICMER, apoi absențele lui Andrei, cereri de motivare, ceartă și promisiuni, tristeți, păduri, lacrimi și nicio cale, pereți peste tot. Cu ce să vă dărâm? Cu palmele goale? Cum să vă sar? Cum să vă ocolesc? Plecați!
De ziua mea, în august, am fugit câteva ore la Bușteni. (Mai mult am făcut pe drum!) Și hopaaa, odată m-am trezit la Cluj-Napoca, nici eu nu știu de ce, cred c-am avut un vis frumos cu gări fantastice, niște oameni faini (Cristina, Tavi, Vio și Anto), un congres de partid, un parc plin cu lumini, pahare cu vin, muzici (Bonțidaaaaaaaaa!), sarmale, hohote de râs și bere caldă, plus un tren care mă iubea numai pe mine, dar uitase cine sunt.
Din Cluj am sărit, țup-țup (așa e bine?) în Dobrogea mea iubită, pură și albastră. Acolo unde mă așteptau două povești verzi, cetatea Histria cu oalele, zidurile și statuile ei vechi, marea la Năvodari și un cal alb care pășea printre meduze mari cât o roată.
A, era să uit: tot din Dobrogea l-am luat și pe Marcel, melcul care-mi umblă în clipa asta ca un diliu prin toată casa și-mi roade felcitarea de la Serena. 🙂
