Jurnal de elevă în comunism
Octombrie 1986.
Azi m-a enervat așa de rău proful de merceologie, încât am început să fac numai prostii. Am avut două ore, ca de obicei. Una după alta. A aberat despre cu totul altceva, nu despre lecții… Plus că ne-a amenințat că dacă mai chiulim la orele lui, ne dă nota 3 și ne lasă pe toamnă. Copiii erau apatici, triști, căscau, Claudiu dormea. Unele fete își pileau unghiile, altele citeau cărți pe sub bănci, băieții se jucau cu invizoace (Bebe).
I-am simțit că așteptau ceva… așa, de la mine. Așa că, înainte de ora a doua, m-am apucat să scriu pe tablă cu litere chirilice: „Pe mă-ta de chior! Futu-ți adineaurea mă-tii, pizda mă-tii de prost!. îți turti Birică facultățile...” Și am desenat niște săgeți spre el.
Adică, așa privit din clasă, săgețile îl indicau pe el, cum stătea la catedră. Am mai desenat un bou cu țâțe și un căcat cu ochișori și guriță care râde. Era foarte haios. Râdeau copiii de se pișau pe ei.
„M” m-a avertizat pe un ton extrem de superior: „Fodorina, dacă nu ștergi imediat porcăriile alea de pe tablă, te spun tovarășei diriginte!”
Am ignorat-o total.
„Mă pupi în popou! Nu șterg nimic! Dacă te apropii de tablă, îți ridic sarafanul! Diriga mă iubește!”, i-am zis!
M e o fată tare ambițioasă și apreciată. Note bune, de la 8 în sus, nu ca mine. Cuminte, nu se mișcă din bancă în pauză. Are și pachețel cu păpică.
Și intră „dom’ profesor”, cum îi zicem noi, nebunele clasei. A fost demență! Râdeau copiii ca electrocutați. Până și fraiera de M râdea, cred că și-a dat seama că nu are nicio șansă în fața Danei Skywalker! May the force be with me!
Bietul dom’ profesor, cum deschidea botul, ăștia izbucneau în hohote. Era ca un pește care cască gurița, dar nu se aude nimic. Săracul se întorcea la tablă, dar nu înțelegea nimic. Nu cunoaște literele chirilice. Deci, toată ora lui a fost compromisă. A plecat distrus, înainte cu 15 minute de a se suna de ieșire… Ex ossibus ultor!
27 noiembrie 1986
M-am săturat de viața asta! Vreau să mor! Azi, la mate, am învățat Binomul lui Newton și n-am înțeles nimic. Sunt o cretină!
Tot azi s-a întâmplat ceva urât cu Iulia și am plâns pentru ea. Nu știu care dintre colegi i-a zis ceva, cred că unul dintre băieți, dar nu Păunașul Codrilor și nici Maf, altcineva. A jignit-o când ea cânta cântecele noastre de la Juventus. A izbucnit în hohote de plâns. Tremura. Urla… Mi-a fost foarte milă de ea. Mâine mă voi răzbuna! Știu că răzbunarea e arma prostului, dar nu mă pot abține! Iulia e un om, un copil, un suflet. Eu respect oamenii.
P.S. Pe unii dintre ei! Cei care merită! Hihihi!
M-am împăcat cu Moți. Și sunt așa de fericită! Mi-e drag orice lucru legat de ea. De pildă, mă interesează cele mai mici amănunte din viața ei particoleră.
„Unde ține telefonul? În ce e îmbrăcată? Spală vasele după ce mănâncă? La ce oră se culcă noaptea? Ce face Riți? Dar Miți? De ce e tac’-su beciuclist și așa de amabil la telefon? (Bună seara, stimată domnișoară!) Ce a mâncat aseară?”…
Ea crede că mă joc, că glumesc. Râde și îmi răspunde. E așa de bună și de cuminte! Iar eu sunt rea, orgolioasă, răzbunătoare, nu învăț decât la română, și nici acolo cum ar trebui, sunt tâmpită și mă culc la 12 noaptea.
29 noiembrie 1986, sâmbătă.
Azi a fost o zi foarte mișto la școală. Am râs de m-am pișat pe mine, pentru că am făcut spiritism sub catedră. Am luat o Biblie veche de la niște prietene din bloc, am legat-o cu o sfoară și am aninat-o de cheia de la casă. Era ca un pendul. Dacă se mișca spre dreapta, era DA! Stânga? NU!
Nebuna de Șerban urla cât o țineau plămânii: „În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna dreaptă a regelui meu care m-a hrănit…”
Toți copiii erau pe jos de râs!
Mi-a ieșit că nu iau treapta și m-am întristat. Dar nu pentru mult timp. Hă! Și ce dacă nu iau? Intru la seral AUTOMAT, în liceul meu iubit, cu colegii mei iubiți care vor pica, și cu profii mei! Dimineața voi fi vânzătoare, că doar sunt la clasa de comerț, seara la liceu. Așa fac toți cei care nu iau treapta. N-am motive de tristețe!
Am luat 7 la istorie în teză. Uraaa!
După minunatul spiritism, pentru că nu a venit profa de engleză, m-am suit pe catedră și am poruncit: „Zlota, plimbă-mă!”
Și Zlota m-a plimbat. A scos catedra pe hol, tâmpita lumii, și mă împingea cu forță, în timp ce eu urlam: „Uuuuuuuuuuuuuuu, Aaaaaaaaaaaaaaaaaa, niinooo-niiinooo!”
M-a împins până la WC și, în clipa aia, a apărut profa de engleză, din capătul celălalt al holului. Întârziase.
Am fugit în clasă, dar catedra a rămas acolo. În fața tablei era doar scaunul.
Profa, săraca, era disperată. „Nouă C, unde e catedra mea?!”
Și se aude din spate Claudiu: „Nu știm, doamnă! A dispărut! Și noi o căutăm!”
Doamneee! Am crezut că leșin de râs! N-am mai făcut nicio engleză! Mai dă-o dracu! Hahahah!
Marți, 2 decembrie 1986
„Mâna ce mi-a împrăștiat părul și gândurile”… a zis Angela Similea la radio chiar în clipa asta și mă emoționez profund, vorba lu’ Moți.
Am dat lucrare la drept și am făcut toate patru același număr. Eu, Moți, Gabi și Șerban Paulina. Dacă se prinde, ne dă 1.
Joi, 4 decembrie 1986.
Azi e ziua lu’ Șerban Paulina Bubulina, de la școala de alienați mintal, trăiască mă-sa, coana Ioana! La mulți ani, Țermanschi! Te iubesc!
Mi-e tare dragă, așa dilie cum e. N-am avut bani să-i cumpăr un cadou (mi-a dat mama 5 lei azi și i-am păstrat pentru pateuri) dar i-am scris o epistolă dă amor, în versuri, de au leșinat de râs toate fetele. Țermalina s-a emoționat, iar Someșan i-a tras în cap cu cartea de mate. Zdrang!
N-am mai fost bună de nimic la școală. Am râs, de mă dor fălcile, capul, burta… toți mușchii. Când se întorcea Șerban la mine, (eu stau în spatele ei) mă strâmbam excepțional, și ea nu se putea abține din hohote… Râdea ca nebuna. Profa de rusă a dat-o afară: „Șerban Elena, văd că ai poftă de distracție. Du-te și răcorește-te!”
După ore, Șerbăneasca ne-a invitat la Casata, am mâncat Profiterol, a făcut ea cinste. Când am plecat spre casă, fulguia… Am 16 ani și uneori sunt cea mai fericită fată din lume.
26 noiembrie 2025
Mulțumesc!
