Strâmbii. Există oameni care au crescut strâmb. Îi recunoști ușor după privire și după concepții. Sunt ca niște copaci diformi, numai că, spre deosebire de aceștia, care sunt inofensivi, diformii cu două picioare îi forțează și pe alții, care ar fi putut crește drept, să se strâmbe după ei.
Oamenii pociți sufletește nu vor înțelege niciodată unde și de ce au greșit. Nici nu vor recunoaște. Nu vor cere iertare când rănesc, când te abuzează.
Ei sunt singuri mereu, chiar dacă țin (forțat și prin șantaj) pe cineva lângă ei. Sunt singuri într-o mare de oameni. Singuri în ei înșiși… Singuri!
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Se urâțesc, se smochinesc la mutră, îmbătrânesc, apoi dau vina pe alții. Ăia-s de vină! Nu ei! Ei au făcut totul ca să fie bine! Ah, soarta cea crudă!
Îi judecă pe toți, joacă un teatru ieftin, pun etichete cretine, acuză, sunt narcisiști și extrem de egoiști.
Dacă au un eșec, de vină e vântul care a bătut și le-a schimbat calea cea bună. De vină sunt părinții lor care… nu știu ce au făcut sau n-au făcut, de vină e unghia de la deștul ăla mare al piciorului stâng, care-l deranja teribil în clipa când a decis să…
De vină e planeta, soarele, privighetoarea care a scos primul sunet, într-o primăvară, joi, pe la opt dimineața, ața din ac și clanța de la ușă.
Dar cel mai vinovat de înfrângerea emoțională, morală, socială și profesională este (să sune trompetele!) partenerul de viață: soție, soț, iubită, iubit. Ba e prost, ba e prea bun, ba prea frumos, ba prea urât, bleg sau al dracu. „Seamănă cu mă-sa!” (dacă-i bărbat!). „Seamănă cu bețivul de tac-su”, dacă-i femeie!
Partenerul e cel care i-a distrus liniștea, sănătatea, viața, iarba pe care calcă.




