Pe malul lacului Pantelimon, la intrarea în comuna cu același nume, se află o troiță albă, care păzește împrejurimile. Construcția, realizată de sculptorul Nicolae Popa, a fost ridicată din inițiativa ing. Gheorghe Popescu, fost primar al localității și mare pasionat de istoria Bucureștilor.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Prin zonă trec în viteză sute de mașini, în fiecare zi. Puțini șoferi, însă, bagă în seamă monumentul despre care localnicii spun că îi apără de accidente pe călători. Troița are o poveste deosebită, fiind înălțată „în memoria babei Ana”, o teribilă și respectată vindecătoare, pe care bătrânii din Pantelimon o știu drept întemeietoarea comunei.
„Trânjii” domnitorului Ghica
Descoperirile arheologice din Pantelimon-Fundeni au scos la iveală arme, obiecte și unelte vechi de peste 1000 de ani, rămășițele civilizației neolitice și relicve geto-dacice din secolul al-III-lea, înainte de Hristos. Curios să afle cine sunt strămoșii comunei, Ing. Gheorghe Popescu a cercetat, la rândul lui, în arhiva Primăriei și în Arhivele Statului, ajungând la concluzia că la începutul sec. XVIII, pe dealul unde se află astăzi biserica din Pantelimon, își înjghebase un bordei o bătrânică săracă, pe nume Ana.
Femeia era foarte cunoscută și căutată de multă lume, pentru că prepara leacuri din diferite ierburi bune la vindecarea trânjilor (hemoroizi), o boală destul de răspândită în trecut, ca și azi. Baba Ana folosea „trânjoaică”, o plantă erbacee, din familia orhideelor, plăcut mirositoare, cu tulpina fistuloasă și cu flori mari, galbene, întrebuințată în medicina populară la tratarea hemoroizilor.




