Lângă localitatea Șinca Veche, din județul Brașov, există o grotă, despre care se spune că ar fi fost săpată în munte, în urmă cu sute de ani. Aici, cei care cred și cercetează fenomenele paranormale, vin periodic pentru a se încărca de energie. Locul mai este vizitat, în special în week-end, de zeci de bucureșteni în căutarea alinării unor suferințe sau măcar a unei picături de liniște, în decorul mirific al acestui sat de munte.
Oamenii din partea locului o mai numesc „Biserica Păgânilor” sau „Templul Ursitelor”. Încăperile sunt împodobite cu icoane, flori de munte și candele, ce ard mereu. Turnul interior, pe unde pătrunde lumina zilei, e înalt de 10 metri.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Localnicii vorbesc în șoaptă despre ciudățeniile care se petrec la Templul Ursitelor. Legende, care mai de care mai greu de crezut, circulă din om în om și din generație în generație. Unii spun că prin turn coboară „energiile” care vindecă bolile și că pot fi văzute cu ochiul liber sau că dedesubt, în adâncuri, ar exista un tunel de comunicare până la Cetatea Râșnovului. Alții jură că, în nopțile cu lună plină, apar de nicăieri călugări, cu glugi trase pe frunte, care nu ating pământul cu picioarele și nu scot un sunet. Imaginație multă.
Localnicii însă spun multe dintre aceste afirmații sunt inventate de turiști, dar că e sigur faptul că vacile lor, care pasc aici, dau lapte mai mult, mai curat și mai gustos.
Templul, păgân sau nu, este vizitat periodic de inițiații în paranormal, convinși că aici își pot „reîncărca bateriile”. „Într-o zi aveam o durere infernală de măsea și, după ce am stat vreo jumătate de oră în grotă, mi-a trecut, mărturisește Leonora Pop din Râșnov. Am primit energii pozitive. Cel mai puternic loc se află sub cupolă. Am auzit de la un profesor, că aici poți scăpa de reumatism!”




