Azi se votează în comuna Cuca Măcăii.
Maria trăiește în Cuca de când se știe. Tot acolo au trăit și moșii și strămoșii săi, și au dus o viață de țărani simpli, care au trăit bine grație conașului, pe pământurile căruia lucrau, și care era bun și binevoitor cu ei, ajutându-i să treacă în bună stare prin vremuri grele, de mari încercări.
Auzise de la părinții ei că totul a fost bine, până au venit socialist-comuniștii și au confiscat pământurile tuturor boierilor din comună, le-au luat chiar și pe cele ale țăranilor mai înstăriți, cum deveniseră ei – căci boierul pentru a le mulțumi țăranilor care au înfruntat ororile războiului pe câmpul de luptă, a dat statului, la reformă, cinzeci de hectare din pământurile sale, pentru ca statul să le împartă, cu dreptă judecată, celor care au luptat pe front. Dar au venit comuniștii și duse-au fost toate.
Părinții ei, din țărani înstăriți, cu propriul pământ, pe care voiau să i-l dea ei, când avea să se căsătorească, au ajuns să lucreze într-o cooperativă agricolă de producție.
Tot acolo avea să lucreze și ea până la pensionare.
S-a pensionat cu o pensie mică-mică, dar se descurca, doar totuși trăia în casa părintească, lângă care și-a încropit o grădină cu de toate, avea un bărbat gospodar, descurcăreț, și era harnică nevoie mare.
Și, iaca, a venit revoluția, și a primit, și ea și bărbatul ei, nu doar pământul care le-a fost confiscat, dar au mai primit și o postată bună de pământ, din cel care îi fusese confiscat conașului – și au primit-o după ce s-au plâns primarului cel nou ales, că nu au destul pământ, ca să trăiască și ei cum ajunseseră alții, mai cu tupeu decât ei să o ducă…
Și uite așa, au ajuns să prospere. După patru ani de trai în bună stare, i-au dat votul aceluiași primar. Numai că, spre nenorocul ei – așa gândea ea – iaca se află și nepotul conașului să revendice pământurile ce aparținuseră bunicului său de la primărie.
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Între timp, îi murise bărbatul, și acum era tare speriată. Dacă copilul acela, nepotul, despre care nu știa ce hram poartă, avea să îi ia pământul?
În disperare, s-a dus la „domprimar” să i se plângă, iar „domprimar” – același de doisprezece ani- a liniștit-o:
– Vezi că mâine-s alegerile. O să-l trimit pe vice să te ducă cu mașina la vot. Dar vezi cu cin` votezi!!!! De nu votezi cu mine, ălalalt, de candidează, o să-i dea pământurile acelei vinituri neisprăvite de urmaș al chiaburului, și tu o să sufli-n dește. De îi vota cu mine, am grijă eu de tine, și de tăți asemeni ție, că doar eu vi-s tătucul, și v-am băgat și apă-n case, și v-am făcut canalizare, și câte n-am făcut eu pentru voi. Așa că… vezi cu cin` votezi!
Și azi, iaca, se votează iar în comuna Cuca Măcaii din județul Putregai.
Vine dom` vice-primar la Măria, acasă, și claxonează din mașina lui cu ștaif, de numa-numa, că pe Măria o cam lăsase auzul și greu mai auzea. Până la urmă, muierea auzi și urcă în mașină.
Vicele, aranjat la șapte ace, îi zice, urlând ca un turbat:
– Da` ce faci, făăăă, Măriooo? Te aștept atâta în mașină? Ce te miști așa greu? Nu mai ții minte ce ți-i zâs domprimar? Ți-o zâs că azi îi zi de vot, și c-oi veni să mergem la votare, iar tu, în loc să mă aștepți cuminte în fața porții, tre să stau după tine? Eu? Hai, vino! Mă grăbesc, că mai trebuie să duc și pe alții ca tine la votare. Vino și fă ce trebuie să faci! Votează-l pe „domprimar”, și-i trăi fără probleme, mult și bine. Altfel rămâi și fără pământ, și fără ajutor de la primărie, și-o fi vai și-amar de capul tău.
Măria merse la vot, votă cu cine trebuia să voteze, și acum era fericită. „Domprimar” îi promise că poate trăi liniștită. Și dacă „domprimar” a promis, apăi musai așa trebuia să fie, că doar numai unu-i Primarul comunei Cuca Măcăii din județul Putregai, nu?!
Prieteni dragi, din nefericire, în multe comune de pe la noi așa se votează și-n ziua de azi.
Se votează obligat-forțat, ca în comuna primitivă, când cei puternici își impuneau atotputernica voință prin forță – atunci era la modă exercitarea forței fizice. Acum, am evoluat… se exercită forța emoțională a șantajului pe „n” probleme nerezolvate ale cetățenilor cu drept de vot.
Și se vând gogoși electorale. Și încă ce gogoși se știu vinde! Te „doare” mintea pe tine, om care mai și gândești, și nu se lași indus în eroare de gogoșile electorale ce-ți sunt servite cu o totală nonșalață…
Autor: Cosmina Cozmean
