– Mă Nicule, nu ne cunoaștem noi de multă vreme, da‘ să știi că mi-ești simpatic! Am, așa, o încredere-n tine, cum să-ți zic, ca-ntr-un frate, că la noi în birou, crede-mă, o să-ți dai și tu seama, că ești încă proaspăt sosit, nu prea poți schimba cum ar veni o impresie, la o adică, cu nimeni… Tocmai d-aia, dacă tot ne-am întins și noi, ca băieții, la o berică-două, m-am gândit să-ți povestesc una tare, da‘ tare de tot, cum n–ai auzit de când porți izmene. Adevărată, domn‘e, am pățit-o chiar eu astă toamnă, prin octombrie.
– Păi?
Asta-i plăcea lui Mișu la Nicu. Știa, frate, s-asculte, nu te întrerupea din trei în trei cuvinte, de să-ți pierzi șirul gândurilor și să uiți despre ce vorbeai.
– Păi, mă-mpinse dracu‘, mă-sa, tac-su sau altcineva din neam, tot un drac, să mă încurc cu una măritată. Ce-mi veni deodată, în pana mea de bezmetic, habar n-am, că doar e plin de femei la noi în firmă, destule-s libere și faine, lac este, de broaște nu ducem lipsă. Da io nu și nu, mi se pune pata fix pe asta, pe Elvira. N-o cheamă Elvira, zic și eu așa, că-s domn și discret, n-o să-i dau în vileag numele de botez.
P-ăl de familie, sincer, nici nu i-l știu, că nu m-a interesat… Cum îți ziceam, mi s-a pus pata și gata: frumoasă s-o bei într-un pahar cu apă și mai multe nu, niște ochi ș-o privire să te trăsnească, un trup… maaamă, ce mai, mă luase de cap.
Am curtat-o io ce-am curtat-o, că-s galant, și, ce s-o mai lungim, până la urmă mi-a picat la așternut! Fo două luni am ținut-o tot într-o fericire, ne întâlneam pe șestache la mine-n garsonieră, numai ziua, după program, dar cui să-i pese. Nebunieee, îți spun, da-n detalii să știi că nu intru. În fine, ai prins tu ideea, că ești deștept.
Toate bune până-ntr-o seară când dama mă invită la ea acasă, să înnoptăm, cică, împreună. Dobitocul – bărbată-su, că așa-i spune ea, așa-l are trecut și-n telefon – era plecat într-o delegație de juma‘ de săptămână, era momentul perfect. Zis și făcut: mă prezint, după lăsatul întunericului, la ușa ei, c-o sticlă de șampanie fină. Că-s romantic, așa a fost și tata, și răposatu‘ tataie, n-aveam cui să mă izbesc altfel…
Cucoana, numai zâmbete și miere, mă întâmpină într-o cămășuță roșie, străvezie, cât o basma, și mi se topește caldă în brațe… O apucăm spre dormitor, unde patul lat, proaspăt înfățat în satin alb, ne aștepta c-un colț de cuvertură îndoit. Parcă șoptea „Poftește, Mișule, nu mai sta…„ Alături, pe-o mescioară, bunătăți duium, două lumânări aprinse și două pahare de cristal, cu picior. Platouri cu icre negre, somon, friptură aburindă la tavă, mă rog, nu ți le mai înșir, că-nțelegi tu, și-apoi m-apucă și foamea după berea asta…
Mai comandă un rând pentru el și tovarășul lui, rece și la halbă brumată.
– Și?
– Nicule, nu mă zăpăci, că acuma vine chestia cu trestia!
