– Măi colega, dă-o-ncolo de treabă! Uite și tu cum arăți: nefardată, nevopsită, cu tunsoarea aia de babă – te-ai și lăsat căruntă, la nici 45 de ani! – cică așa ești tu, modestă. Eu înțeleg povestea aia cu tovarășa muncitoare și de nădejde, mamă eminentă, soție devotată și medic de circă, profesionist respectat și respectabil, stâlp al comunității și alte brașoave din astea, dar nu pricep de ce naiba uiți că ești femeie și faci din asta o virtute. De parcă ți-ar da cineva Premiul pentru Nepensata Anului, Ordinul Rujului Niciodată Folosit sau Placheta Cutiei de Pudră Nesigilate, zău așa! Între noi fie vorba, și să nu mi-o iei în nume de rău, că mi-ești dragă și hămălim în rahatul ăsta de dispensar, din rahatul ăsta de sat, de ani de zile, eu chiar mă mir că bărbată-tu n-a început să se uite prin vecini, la cum te-ai delăsat…
– Hai, Olga, lasă-mă-n pace că am treabă, n-am timp de prostiile tale. Pe lângă celelalte metehne, mai ești și frivolă. Sigur, ție-ți dă mâna să te fasolești și să umbli boită, cosmetice, coafor și alte tâmpenii, că doar l-ai moștenit pe bătrânul Pavliciko, fie iertat. Ți-a lăsat chirurgul avere serioasă, s-o tot toci. Soț n-ai, copii n-ai, timp liber după program – berechet, iar în fundătura asta nici n-ai pe unde să pierzi vremea. Da’ tu te descurci cum poți – și știi tu unde bat, cum știe toată lumea – și-apoi te legi de femeile necăjite și cumsecade, asta faci, se oțărî cea interpelată, privind sever pe deasupra ochelarilor fără șic și lovind ritmat cu pixul în marginea biroului.
Avea o față lată, bărbătească, o gură severă cu buze subțiri și-o pieptănătură ce părea executată, la frizeria de lângă Cooperativă, de ilustrissimul Goriță, bărbierul oficial din G.
Practic, coafura nu era de babă, ci mai degrabă de moș, iar culoarea sare-și-piper accentua impresia. În plus, Marga, doctorița Marga Fodor, fusese dăruită de Cel de Sus cu o siluetă otova, tip dulap, prost ascunsă într-un halat curat, dar lălâu.
Olga, în schimb, se prezenta bine: la cei 57 de ani ai ei, avea încă talia subțire, adolescentină, pe care știa s-o accentueze subtil cu un cordon simplu, accesoriul nelipsit al halatului cusut la oraș, după o schiță gândită de ea însăși. Regulile dispensarului nu spuneau nimic despre croi, așa că pediatra își comandase câteva hălățele cu pense, guler rusesc și poale puțin deasupra genunchilor frumoși, bine strunjiți.
Pudrat cu strășnicie, obrazul rotund își ascundea cu destulă abilitate nuanța vineție dobândită în timp, iar ochii negri, expresivi, erau conturați artistic cu dermatograf în ton cu rimelul ce-i alungea genele. Un ruj roșu, îndrăzneț, de foarte bună calitate, acoperea buzele pline de sub care se ițeau două șiruri de dinți mărunți și ușor ascuțiți. La fondul de ten aplicat cu șpaclul recurgea doar uneori, când trebuia să-și acopere vânătăile ocazionale, iar anticearcănul rezolva cu destul succes pungile de sub ochi, din ce în ce mai evidente. În părul platinat, tuns bob, își pusese o bentiță colorată de mătase naturală.
Problema era că se apropia ora 10 și mâinile începuseră deja să-i tremure vizibil, iar idioții își închiseseră din nou toate dulapurile. De când se prinseseră că ea le șutește tinctura de iod, o țineau și pe-aia sub lacăt, nu numai spirtul. Iar Olga simțea că, dacă nu bea ceva în regim de urgență, o să facă o criză de nervi. O lăsă în plata Domnului pe proasta de Marga și ieși în curte. Trebuia cumva să se dea bine pe lângă Sivu, șoferul. Ăla avea tot timpul în garaj un bidon cu trăscău.
– Doamna doctor, fă bine și semnează-mi actele astea, o interpelă pe Fodor Mili, asistenta, proaspăt intrată în cabinet. Se uită lung după Pavliciko. Hm, iar se duce Lady să caute băutură. Dac-o găsește, într-un ceas îi pleaznă, nu mai poate consulta pe nimeni! Iar trebuie să-i trimitem pe copii la dr. Bulzan, că n-avem încotro…
– Dap. Îi din ce în ce mai rău săraca. Păcat de ea, că-i fată deșteaptă și un bun pediatru. Are talentul lui tac-su, profesorul, dar, din păcate, și țăcăneala maică-sii. Pavliciko bătrânul a fost un mare savant, aproape un geniu, dar nevastă-sa era dusă cu pluta, țedulaș!
– Alcoolică?
– Nu, nebună, nebună cu acte, din câte am auzit…
– Prea zdravănă nu-i nici Lady, și nu numai fiindcă-i bețivă. Vine la dispensar înțolită ca la teatru, că-i și trebuie fundă-n păr să i-o admire portarul… Și, Doamne iartă-mă, spirt sanitar? Tinctură? Zic unii că, dacă n-are altceva, bea și parfum…
– Vai de capul ei… Auzi tu, știi că-i mândră că-i spunem Lady?
– Pe naiba!
– Crede că am poreclit-o așa de elegantă ce-i!
– Nu-mi zi că n-o știe pe Lady, cățaua de la Ocolul Silvic, aia bej, cu urechi lungi…
– N-o știe! Habar n-are că de la ea i se trage numele.
– Păi are și de ce. Dacă-i pui potăii o cordeluță de-aia pe cap, îi Olga-n tălpi!, conchise Mili, părăsind cabinetul.
Rămasă singură, Marga Fodor deschise sertarul biroului și scoase o oglinjoară mică, ciobită-ntr-un colț. Se examină cu atenție. „Hmmm… și eu am început să aduc cu un câine. Un boxer…”
Codrina Tomov
