Vă place compotul de gutui?
Eram, literalmente, lihniți. Morți de foame, cu mațele ghiorăind și stomacul lipit de șira spinării. Atât de flămânzi, încât nici de fumat nu ne mai ardea, după vreo nouă ore de hămăleală în biblioteca Dianei. Drept e că, neinspirați din cale-afară, nu ne gândiserăm, de dimineață, să luăm o gustare, cât de anemică. Băuserăm toți trei câte o cafea țeapănă, la șol, urmată de o a doua, tot tărișoară, dată de amica nostră comună, care ne convocase să o ajutăm în sâmbăta accea să-și facă ordine la cărți, după mutarea în noul apartament. Acceptaserăm cu bucurie – măcar nu ne punea să cărăm mobile, c-am fi declinat in corpore invitația – și eu, și Andrei, și Liliana, căreia-i revenise sarcina să ne transporte cu mașina proprie până la destinație și, de acolo, înapoi în cartierul unde locuiesc și eu, și ea.
Andrei urma să treacă pe la mine. Îi promisesem c-o să fac o friptură gustoasă și că va avea ocazia să-l revadă pe motănelul Norișor, pisoiul meu și favoritul lui dintotdeauna. Până atunci, ne petrecuserăm prima jumătate a zilei sortând sutele de volume așezate în teancuri pe podele, la Diana acasă. Treaba în sine nu era nici grea, nici neplăcută. Am iubit cărțile de când mă știu, iar unele dintre cele pe care le regăsisem aici mi-erau cunoștințe vechi și dragi.
Nici nu lucram contra cronometru, așa că puteam să-mi iau răgazul să mângâi o copertă cartonată, să răsfoiesc un roman în căutarea unui pasaj care mă impresionase cândva, să schimb, cu Liliana, cu Andrei sau cu gazda câteva cuvinte despre un autor sau altul. Din când în când, decretam câte o pauză de țigară, apoi ne reîntorceam în bibliotecă. Nici nu știu cum au trecut atâtea ceasuri. Dar când te afli într-o companie agreabilă și te îndeletnicești cu ceva ce-ți place, pierzi noțiunea timpului de fiecare dată. Pe la ora 12, începusem însă să simt un gol în stomac. Îmi dădea foamea târcoale. Trei ore mai târziu, situația era deja gravă. Închipuirea îmi livra, pe bandă rulantă, imagini cu pui bine rumeniți, supe aburinde, ciorbițe bine drese cu smântână, pâine moale și proaspătă, cu coaja crocantă, savarine și ecleruri, în fine, toate bunătățile. Nici ceilalți nu se simțeau prea bine, cu excepția gazdei care, odată încheiată claca, avea să meargă la o onomastică, unde era așteptată cu mese-ntinse.
