Am avut bucuria și libertatea să scriu acest text în urmă cu mai mulți ani. L-am și publicat în diverse ziare și reviste. Important pentru mine n-a fost că am făcut ceva, ca să mă citească cineva, ci că am câștigat un prieten deosebit.
Asta e „filosofia” mea, îmi place să rămân în relație cu subiectele mele indiferent de culoarea lor și de ideile pe care le transmit lumii.
De puta madre…
Dacă întrebi de Jean-Louis Kialoungou, oamenii din Chitila zâmbesc:
-Haaa? francezu’ ăla negru? Păi, dă ce nu zici așa, maică?! Iote, stă colo, la casa aia cu flori multe și zarzări! Strigați la poartă, că vă dășchide aia mica, dacă n-o fi la școală!, ne lămurește o vecină care trage de funie o capră slăbănoagă și cam belalie la cap, care dă să ne muște ca un câine turbat.
Femeia poartă un tricou verde, periculos, pe care scrie „De puta madre”. Mai sus, descoperi scene nemaivăzute pe plaiul mioritic: o fetiță afro, cu multe codițe împletite, se joacă pe stradă „de-a doctorița” cu două prietene date pe buze cu gloss. Activitatea fetelor este întreruptă de o voce masculină: „Laetitia, viens ici, s’il vous plait!” Copila lasă baltă totul și sare ascultătoare: „Oui, papa, immediatement! Tout de suite!” Fetițele o privesc cu o admirație mută. Cuvintele franțuzești sună foarte ciudat în comunitatea chitileană.
Fifi, un câine bilingv
Intrăm în curte și facem cunoștință. Jean-Louis Kialoungou zâmbește tot timpul, dezvelind niște dinți neverosimil de albi:
-Bine-ați venit!
Un cățel alb și cu părul creț ne latră supărat. Stăpânul îl ceartă, bineînțeles, în franceză:
-Fifi, sois sage! Silence!
Câinele se oprește, de parcă i s-ar fi întors o cheiță la spate.
-Înțelege și în română, dacă-i spun. Ăsta e un câine bilingv, cunoaște două limbi străine. Eu l-am dresat!, explică mândru Jean-Louis.
În jurul nostru, sunt numai flori, grădina e plină. Miroase dulce a busuioc și a petunie. Dintr-o curte apropiată se aud voci. Un bărbat își strigă nevasta care a dispărut prin vecini:
-Niculinoo! Aloo! Făă, sunt Grigore dă peste drum. Ia zi, Corina mea e pă la voi,? Spune-i să vie acasă, că mi-e foame!
Peste vocea lui nea Grigore, însă, se așază cea a lui Jean-Louis, care o roagă delicat, în franțuzește, pe Laetitia să pună de o cafea. Iese o combinație cam stranie de sunete și limbi.
Ciocolată neagră + ciocolată albă= iubire
Jean-Louis Kialoungou s-a născut în Congo. Tot acolo a cunoscut-o și pe Alexandra, viitoarea lui soție, o româncă ce reușise să plece din țară, pe vremea lui Ceaușescu. El era negru-albăstrui, ea albă ca laptele. S-au plăcut și, în scurt timp, s-au căsătorit. Din cauza războiului civil din țara africană, în octombrie 1996 însurățeii au venit în România. Și-au înjghebat un cuibușor în Chitila, unde au cumpărat un teren și o casă bătrânească. Între timp s-a născut Laetitia, fetița ca un iepuraș de ciocolată cu lapte. O vreme, Jean-Louis a lucrat ca ziarist la Bucharest Matin. Apoi la câteva fundații umanitare din capitală. Acum este profesor la Institutul Francez din București. Gospodar din fire, Jean Louis și-a pus în gând să cultive în spatele casei ardei, fasole, dovlecei, vinete ori ceapă. N-a fost ușor la început, dar acum are o grădină model.
Muzica afro rupe maneaua
Vecinii de peste gard s-au pus pe ascultat manele. Cântă Guță, de plâng și păsările prin zarzări: „Am un frățiooor, de care mi-e door! La rău și la bineee, a fost lângă mineee…” Jean-Louis contracarează cu niște „batucade” africane, de la mama lor. Manelișii măresc volumul. Jean Louis scapă un „merde” și bagă boxele. Guță e terminat. N-are nici o șansă. Ca să ne auzim când vorbim trebuie să urlăm:
-Mă pasionează agricultura, spune congolezul. Noi mâncăm numai produse din grădină. Sunt foarte bune! La toamnă, vreau să fac vin și țuică. Mai cresc iepuri și câteva găini. Anul ăsta am plantat legume, zarzavat, pomi fructiferi, viță-de-vie, dar cred că pot cultiva și unele legume congoleze care sunt puțin diferite de cele românești. Experimentez. Anul trecut am pus ardei și a ieșit, dar nu ca în Africa. Pământul chitilean are altă compoziție. Mai am semințe de spanac african, de măcriș, moussoso și ardei iute. Îmi trebuie însă un solar. Noi mâncam acasă foarte mult știr. Are vitamine și e bun în salate. M-am mirat că pe aici nu se consumă. Crește la marginea drumului și nimeni nu-l culege!
„Sunt fericit!”
Jean-Louis își amintește că atunci când a pus pentru prima dată piciorul în Chitila oamenii se uitau cam ciudat la el. Nu prea se îndemnau să-i vorbească. Cu timpul, însă, s-au obișnuit cu africanul mereu zâmbitor. S-au împrietenit, l-au deprins cu obiceiurile lor: să facă grătar în curte, vin și țuică. Fetița lui îi învață franceza, în joacă, pe copiii lor, îți e mai mare dragul să-i auzi cum sporovăiesc. Sunt o mare familie. Dacă se întâmplă vreodată ca Jean-Louis să rămână fără zahăr, fuge la vecina Rodica.
-Să știți că la mine în curte am încercat aduc o bucățică din țara natală. Numai că nu e așa de cald și nu există maimuțe sau lei. În loc de palmieri, mango, cocotieri, am caiși, nuci, meri și zarzări. Am muzică bună și pe cei dragi aproape. Sunt fericit. Aici e cel mai frumos loc de pe pământ! N-aș mai pleca niciodată, nicăieri!
Îl cred. Are dreptate. Se vede că-i priește aerul de Chitila.
-Mai ascultăm puțină muzică afro?, mă întreabă
-Sigur, pune!, îi răspund cu gândul departe, deaparte…
Dana Fodor Mateescu- 2005/Foto: Răzvan Mateescu
