Adeverința comunistă

Autor Mirela Corina Chindea

Era 1976. Vara se topea pe asfalt, iar băieții din Liceul n. 3 descoperiseră că pleata atrage fetele.

Atrăgea ea și altceva: curcanii.

Nu exista vreo sfântă zi de luni în care să nu zărești un milițian la vânătoare prin zona școlii! Acum mai bine de un an era un civil care ținea sub ochi școala, dar, în ultima vreme, plantau acolo unul în uniformă, un plutonier cu bastonul în mână, la vedere, și chipiu tras pe sprânceană. Atentă așteptarea. Aer de vânător de capete… vigilent și cu ochii pe client.

Șiiii, motor.

Plutonier Major Hurlui Gh.Traian: „Hei, tu, artistule! Ce-i cu pleata aia lungă pe ceafă? Ia să te văd. Vino, mă, ficior, mai aproape… Tac’ tu te- o văzut cum vii la școală? Uite, mă, frizură! Cum să zvârcolește să iasă de sub guler. Ia zi, măi, vii la școală sau cânți în trupa lui Iuliu Merca?”

Neluțu, zis Țânțaru: „Nu, să trăiți, tovarășe, ăăă, îs regulat. Da’ m-am dat cu apă cu zahăr… să stea lipit că numa’ cu ulei nu mère. Am teză la chimie, nu mă lasă profu’ s- o dau dacă nu-i lipit păru’ de cap.”

Plutonierul: „Meri mă, loază, nu mă îmbrobodi. Ești ca cum cozonacu’. Tăt boscorodești aiurea. No, mintenaș rezolvam, să nu mai ai bai cu profii. La frizer. Până nu mâncă furnicile din tine!”

Frizeria de lângă școală era o cameră rece, cu două scaune de metal, oglindă mată și miros de gaz. Și de săpun cheia, ăla de puțea a ploșnă. Și Tânțaru’, biet de mica lui, de spaimă. Intrai cu zulufi rebeli și ieșeai cu capul lucios, ca un bec de-o sută.

Profesorii noștri? Domne’ ce le mai plăcea operațiunea asta! Că, după capu’ lor, numa așe pùteau ieși bărbați din noi! Aia pedagogie aplicată. Intrai în frizerie ca omu’ normal și ieșeai răcan. Musai tătă școala să semene a cazarmă.

Dirigintele, tovarășul Știr: „Nu e pedeapsă, tovarăși elevi. E igienă morală. Capul tuns scurt arată minte limpede!”

Mircea Manu, dintr-a unșpea, în șoaptă: „Sau că ț-o ieșit mintea să gândească liber…”