Anul 2002. Din Circul Foamei, situat la granița dintre cartierele Drumul Taberei și Militari, abia se mai poate desluși un rest de cupolă.
Clădirea, pe care Ceaușescu și-ar fi dorit-o ctitorie a epocii lui glorioase, a rămas o schemă tridimensională spânzurată în aer. După 12 ani, timp în care a fost supusă la jaf și degradare, autoritățile au anunțat că silueta de beton va deveni un modern Mall Plazza, cu cinematograf, săli de fitness, magazine și alte minunății. Așa că, de câteva zile, o firmă de construcții a împrejmuit Circul și s-a apucat de lucru.
Bucuria unora înseamnă jalea altora, pentru că, viețuitorilor din zonă li s-a spus că trebuie să „mâne măgaru’-n altă parte”.
Știind despre ei, văzându-i zilnic cerșind în intersecțiile din Drumul Taberei, m-am dus să văd ce fac.
Eram cu Răzvan. Cum intrăm în perimetru, sare la noi un reprezentat al firmei de construcții. Are o față de buldog. Nu mușcă, dar latră vorbele. Nu contează nici un fel de legitimație, iar limba română e prea săracă pentru explicații. „N-aveți voie, dom’le, să intrați acilea, nici să pozați, nu vedeți că e interzis cu folie roșie, ce dracu’!? Hai, cărați-vă până nu mă supăr, ’rați ai dracu’ dă ziariștii curului!”
Nu glumește! Așa că, o luăm la goană printre dărâmături tot uitându-ne îndărăt.
La doi pași de „Circul foamei” câteva familii de amărășteni așteaptă să vină lama buldozerului. Săraci, plini de păduchi și de boli infecțioase, trăiesc de pe o zi pe alta. Nimeni nu-i ajută. Culoarea pielii lor e, pe alocuri, ca ceaunul . Din cauza asta, plâng ei în cor, nici nu-și găsesc de lucru.
„Cini mă angajază pă mine, doamnă?”, oftează o femeie slabă moartă.
Mama Veta i se zice. „Am vrut să spăl scărili la blocu’ ăla dă colo. Nici nu m-a băgat în samă președintili…”
Imaginile sunt rupte din favela braziliană. Căsuțe din carton, lipit cu scoci (unde l-or fi găsit?!), cărămizi sparte, ciordite din Circul Foamei, lemne, saci de plastic și cârpe. Jeg, fecale uscate, miros de urină, o blană de câine mâncată de viermi. Printre toate scârboșeniile astea, a răzbătut veselă iarba și o mână de pătrunjel, pe care mama Veta, cea care vrea să spele scările, îl rupe și-l aruncă-ntr-o oală neagră ca sufletele lor.
Opt puradei sar încoace și-ncolo. Sunt piele și os, în permanență flămânzi. Femeia mai are încă trei copii care-s pe la „cășile lor”, aranjați, în alte cocioabe sau guri de canal situate în cartiere mai spălate.
Cei opt minori au vârste curprinse între cinci luni și 14 ani. Culmea e că, ăia care trec de șapte ani, se duc la școală! N-au caiete și nici pixuri, dar le priește învățătura, zice mama lor. Micuții aleargă desculți și cu pântecele umflate.
„Are vermi, d-aia e așa burtoși!”, explică Veta ștergându-se la gură cu dosul palmei.
