Blog Dana Fodor Mateescu

Constitutie și dropsuri la grătar

Octombrie ud, pe undeva, la un capăt pustiu de București. 2001. Un loc rupt de civilizație, în coasta Lacului Morii, în apropierea cartierului Giulești-Sârbi. Blocul de două etaje, cu pereții roși de mucegai, fără uși, fără ferestre, adăpostește mai multe familii de nevoiași, în marea lor majoritate

de Dana Mateescu · ·

Constitutie și dropsuri la grătar
Constitutie și dropsuri la grătar

Octombrie ud, pe undeva, la un capăt pustiu de București. 2001. Un loc rupt de civilizație, în coasta Lacului Morii, în apropierea cartierului Giulești-Sârbi. Blocul de două etaje, cu pereții roși de mucegai, fără uși, fără ferestre, adăpostește mai multe familii de nevoiași, în marea lor majoritate fără speranță, dar aprigi.

Printre gunoaie, fecale și cadavre de animale, într-o lume de coșmar, trăiesc copii care abia învață să vorbească. Primele lor cuvinte nu sunt mamă și nici tată, ci: „dă, bă, și mie niște bani!”

De la Dana

Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.

Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →

Dimineața, bărbații (care nu sunt prin pârnăi) se cărăbănesc „la muncă”. Unii spală mașini, adună lemne pentru foc sau ajută la căratul mărfurilor prin piețe. N-au încotro. Nevestele își iau puradeii de-o aripă și pornesc la cerșeală pe la biserici și prin tramvaiul 41.

Zona lor e guvernată de alte legi decât cele obișnuite. Cu greu poți intra aici. Dulăii flocoși sar, cât ai zice pește. Dacă vrei să faci poze, ești înconjurat. Vecinii, locuitori ai caselor din carterul Giulești-Sârbi, se plâng mereu din cauza furturilor, a mizeriei și a scandalurilor care au loc aproape zilnic „la țigani”, cum e denumită zona. Tanti Jana stă la câteva străzi de malul lacului. Bătrâna spune că puradeii sar mereu gardul la ea în curte și îi fură ouăle. „Maică, toată săptămâna trecută am stat la pândă la cotețe, plânge băbuța. Da’ n-am prins nici unu’! Azi-dimineață, pă la șapte, aud zgomot. Când mă uit pă geam, trei țigănuși, dă fro 6-7 ani, sărea gardu’. Îmi furase ouli… Am ieșit după ei: oții, oții! Unu’ s-a întors, așa cu capu’, și mi-a zis: haidi bre, mamaie, că suntem și noi amărâți! Nu mai zbiera ca tâmpita! Nu ț-e milă dă noi? Am o soră dă trei luni, moare dă foame!”

Bătrânei i-a amorțit limba-n gură. I-a fost și frică și milă. Odată i s-a înmuiat inima. Și nu le-a mai zis nimic. I-a rugat, totuși, să-i lase și ei, măcar un oușor. Puradeii, galanți, i-au lăsat două.

Și ploaia câinoasă continuă. Și Lacul Morii plânge și el, parcă invers, în sus. Afară e întunecat. Copiii ajung la ei în ghetou și pun ouăle ciordite de la babă pe o masă șchioapă și plină de coji uscate de pâine. Apoi, într-o tingire ruginită le sparg pe rând. Nu știu de unde au mătrășit o sticlă cu ulei, plină pe jumătate. Toarnă. Sfârâie. Mirosul dulceag invadează gunoaiele. De nicăieri, apar alți pitici desculți, câini cât noptierele, pisici scheletice și miorlăitore. Ți se rupe sufletul, oricât de scârbos ai fi. Un țâși-bâști de vreo trei ani, plin de muci verzi la bot, țopăie disperat în jurul mesei. Piciorușele, ca niște jucării murdare, se încleiază în noroiul împuțit. Nu simte. El vrea „papa”. I se dă, dar nu-i ajunge. De ciudă, se trântește cu curu’-n mâzgă și urlă mai abitir. Cei mari se supără: „Iar e flămând Gică! Așa face mereu! Cum ne vede că halim ceva, urlă că vrea și el. Hoooo! Mai dă-te dracu’ dă anormal, taci dân gură, că ne inervezi!” Până nu primește un șut în ceafă, micuțul recalcitrant nu tace. Știe doar de bătaie.

Dacă vii cu ceva de-ale gurii, dar și cu „pileală”, locuitorii zonei îți devin cei mai buni prieteni. Sunt „frățiori” și „surioare” cu tine, și-ți povestesc ce vrei și ce nu vrei. Mai ales ce nu vrei!

Un băiețel de vreo patru anișori se joaca lângă o mașină de spălat Albalux, veche. Zice că îl cheamă Superman și locuiește cu maică-sa, Sofica, și cu patru frați, într-o cămăruță. Dorm toți pe jos și se învelesc cu o plapumă ciuruită.

De obicei, femeile gătesc la foc. Adună vreascuri, aruncă nițică benzină și gata. De unde fac rost? Eee, au ele un „șmen”, dar nu vor să-l zică. Și nici nu insistăm prea tare. Astăzi, pentru că mai trebuie să și cerșescă, mama lui Superman s-a dus până la fratele ei. Ăsta stă într-un canal de la Grozăvești, „confort unu”, că are căldură. „Acolo jos, în canal, e țevi ferbinți, și e tare bine iarna. Îl mai las pă Superman la el cân’ am io treabă, ce să fac?” Bărbatul Soficăi a murit acum trei ani. A dat o mașină peste el, când era mangă. Dar nu de asta e supărată, ci pentru că n-are de lucru. Spune că n-o angajează nimeni pentru că e țigancă. „Am fost și la spații verzi, să mor dacă te mințăsc! Mi-a zis unu’ d-acolo să-i dau lui un milion dă lei păntru angajare. Păi, dă unde să-i dau io atâția bani, că n-am ce pune pă masă?! Mai iau dă mâncare păntru copii, dă la cimitir, dă la pomeni, că al’fel…am muri dă foame” se plânge mă-sa lu’ Superman, în timp ce trage lacomă dintr-o mahorcă udă.

Ziua, în bloc rămân doar copiii mici-mici și câteva babe, amare-n gură, puse pe blesteme, din te miri ce și rele ca un ulcer duodenal. Nu le intră nimeni în suflet. Inimile lor, să tai geamuri cu ele.

Aici nu există curent electric, iar apa e cărată cu găleata direct din Dâmbovița. Iarna e un frig cumplit, dar amărâții fac focul în casă. E bine, dar fumul negru te amețește mai tare ca aurolacul.

După-amiaza, încep să se adune. Obosiți, flămânzi, nervoși. Bărbații sunt murdari și au priviri livide. Put toți a motorină și au albul ochilor galben-galben. Se uită ciudat la orice intrus și se agită când aud sirena poliției. Fiecare pitește ce a furat peste zi, cei care se știu căutați, fug disperați, afundându-se în ulicioare întortocheate. Apoi, totul revine la aceeași stare de plictiseală. Viitorul e sumbru. Totuși, Duminica parcă îi mai îmblânzește Dumnezeu. Nu mai fură și nu-și mai bat muierile, chiar așa, ca în alte zile. Le e frică. Între timp, copiii, vreo 15 la număr, că tot apar pe lume, – amor mare, de! – freacă o minge de cârpe și zbiară. Când au chef, își mai rup gurile cu pumnul. Bărbații se răstesc la ei și puradeii se potolesc. „Cuminți”, învață tehnici de ciordeală din buzunare, de la unul mai răsărit, care, cică, știe multe. Dup-aia, iar se iau la cafteală.

Suflă vântul tăios printre ciulinii uzi. Timpul trece greu în Giulești-Sârbi. În depărtare se aud clopote. Mai încolo, o țigancă tânără plânge, ținând între dinți un chiștoc de țigară. Freacă de zor, în apa rece, o jumătate de covor. Băiețelul ei desculț și-n puța goală, n-are trei ani, dar o scuipă în obraz și o înjură. E supărat. Femeia se uită tristă la el. „Dă un` să-ți dau lapte, măăă, nebunule? Nu mai are mama…”

Unii dintre ei au buletine. Vechi, jerpelite, înzilizite de ulei, dar au. Sică, ar vrea să se ducă la vot, că a auzit de la niște muncitori „dă la șanțuri” că se primește carne de porc pe gratis. Mită electorală. Ce are de votat cetățeanul Sică? „Păi votăm Co’stituția cu legili dân ea, domniță, cum al’fel? Noi nu suntem rumâni? Da’ ce mama dracului suntem!? Am bolentin dă București. Mă duc în sectoru` meu, la Plumbuita. Acoloșa m-am născut.”

Omul pleacă încrezător, bineînțeles după ce le promite tuturor că va aduce o bucată de carne. Cei rămași salivează pe bărbi. Se nasc invidii. O pirandă strigă zadarnic la bărbatul ei, mort de beat: „Ninule, Ninule, văzuși, dacă n-ai bolentin, lua-te-ar moartea, băgam și noi la maț nește cărniță, da’ ce-ți pasă ție, blestematule?!”

Femeile locului, slabe și tușind tebecistic la intervale dese, se pregătesc de „cină”. Focurile trosnesc. Una aduce niște căței de usturoi, alta pâine, alta… nimic. Zona se colorează în portocaliu. Fiecare dintre ele speră că Sică, votantul, de, le va da măcar o fărâmă de carne.

Dar ți-ai găsit! Pe la 8 și ceva seara, apare și el, abia târându-se, de trotilat ce era. Fără carne, fără fâș, că avea unul verde, și fără buletin. Femeile, împreună cu toți puradeii hămesiți și băloși, au tăbărât ca fiarele pe el. Jale mare. „Carnea, nenorocitule, ne-ai adus carnea?” Cetățeanul Sică primi liniștit pumnii în obraz, demn, fără să scoată un scâncet.

La urmă, după ce l-au buzunărit și flegmat toți, cu ură, votantul a băgat mâna la piept, a scos un pumn de dropsuri colorate și a zis: „Ne-a mințit ăia cu Co’stituția lor, mă! Ai dracu’! Nu mi-a dat nicio carne! Da’ v-am adus nește bomboane, idioților, să vă-ndulciți la limbă. Dă ce dracu’ m-ați bătut? Hă?”

Dana Fodor – text publicat în revista Aspirina Săracului, 2003

Dacă ți-a plăcut ce ai citit, susține-mă, aici: RO28 RNCB 0318 0781 8893 0001

BIC RNCBROBU- Mateescu Daniela Cristina

Doar dacă vrei!

Mulțumesc!

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.