Blog Dana Fodor Mateescu

Laila, vrăjitoarea care a prezis moartea Ceaușeștilor

Misterul din jurul existenței celei mai mari prezicătoare din țara noastră n-a fost niciodată descifrat. Astăzi, există puține persoane în viață care mai pot furniza date despre Elena Laila Păduraru-Rotariu. Ea a dus în mormânt secretele unui har înnăscut, pe care numai vrăjitoarele autentice știu

de Dana Mateescu · ·

Laila, vrăjitoarea care a prezis moartea Ceaușeștilor
Laila, vrăjitoarea care a prezis moartea Ceaușeștilor

Misterul din jurul existenței celei mai mari prezicătoare din țara noastră n-a fost niciodată descifrat. Astăzi, există puține persoane în viață care mai pot furniza date despre Elena Laila Păduraru-Rotariu. Ea a dus în mormânt secretele unui har înnăscut, pe care numai vrăjitoarele autentice știu să-l folosească.

O țigăncușă cu puteri deosebite

Laila s-a născut în anul 1909, în satul Negrești din județul Iași, într-o familie de țigani înstăriți. De la vârsta de patru ani a rămas orfană. Apoi a crescut pe lângă un schit de călugărițe, care au ajutat-o să absolve patru clase primare. Cei din jurul ei au observat că fata avea „puteri deosebite”, pe care nimeni nu le putea explica. Intuiția o ajuta să pătrundă cele mai ascunse taine ale oamenilor, cărora le spunea ceea ce „vedea” sau simțea. Laila a învățat cum să-și folosească puterile și a reușit să intre în cercurile cele mai înalte ale societății. Profesorul Tudor Coman avea s-o inițieze în tainele grafologiei, dar, se pare că tânăra țigancă și-ar fi însușit tainele ocultismului chiar la Paris, după cum afirmă anumite voci. Nu există însă dovezi concrete, așa că nici eu nu mă hazardez să susțin aceste teorii. Doar vi le expun, pentru că mi se par interesante.

„Cînd voi ieși eu din pușcărie, vei fi mort de șase luni…”

Primul soț al Lailei a fost doctorul veterinar Virgil Aloman. Acesta era uimit de frumusețea tinerei sale soții și de însușirile deosebite, pe care ea le poseda. Bărbatul acceptase să primească clienții prezicătoarei, chiar în locuința lor, de pe strada Bibescu Vodă, nr. 38 din București. Înțelegem că ea se apucase de „ghicit”. Majoritatea celor ce le treceau pragul sfârșeau prin a se îndrăgosti nebunește de Laila. Dar în spatele acestei frumuseți se ascundea însă un suflet zbuciumat și multă suferință.

Autoritățile vremii, care interziceau astfel de practici oculte, au condamnat-o la doi ani de detenție. În momentul în care judecătorul a pronunțat sentința, Laila s-a ridicat în picioare și i-a strigat: „Când voi ieși eu din pușcărie, dumneata vei fi mort de șase luni!”. Lumea din sală a râs în hohote, ca de o glumă bună, iar Laila a fost aruncată în temniță. Dar, exact cum i-a fost prezis judecătorului, așa s-a întâmplat. Înainte ca femeia să iasă din pușcărie, judecătorul a fost călcat de o mașină și a murit în chinuri groaznice la spital.

Oamenii au început s-o privească de atunci cu frică. Soțul ei, Virgil Aloman, a fost și el arestat în acea perioadă, pe motive politice. La scurt timp după ce a ieșit din pușcărie, Laila a divorțat.
Au mai trecut 15 ani de la această întâmplare și lucrurile păreau că reintră în făgașul lor. În toată această vreme, ghicitul a fost, pentru Laila Păduraru, singura sursă de venit. Era permanent hărțuită de Securitate și deseori obligată să colaboreze, pentru a beneficia de anumite… grațieri.

La un moment dat, aflându-se într-o anchetă efectuată în beciurile poliției, femeia i-a spus ofițerului: „Pe mine tot aici mă găsești, însă acu’ du-te acasă, că ți-a murit nevasta!”. Polițaiul, știind ce-i poate pielea Lailei, a alergat într-un suflet la domiciliu. Când a deschis ușa, a rămas înțepenit în prag. Laila nu mințise. Nevastă-sa tocmai avusese un infarct. Era moartă…

SONY DSC

Preziceri cumplite care se adeveresc

Printre puținii care mai pot depune mărturie astăzi în privința capacitățior uluitoare ale Lailei, s-a aflat și doamna Livia Rau din București: „Mama a cunoscut-o pe Laila în casa unor prieteni. La început era neîncrezătoare în puterile vrăjitoarei și era mai mult atrasă de neobișnuita frumusețe a acesteia. Când a văzut-o pe mama mea, Laila i-a spus, încă de la început, că va crește un copil străin și că va muri de o boală rară. Cred că îi plăcea teribil să șocheze. Mama a rămas stupefiată, dar cei prezenți au zâmbit. A trecut o vreme și mama părea că a uitat de preziceri. După doi ani, sora mamei și soțul acesteia au murit într-un accident de circulație, lăsând orfan un nou-născut. Eu aveam șase ani pe atunci. Părinții mei au fost nevoiți să-l înfieze pe verișorul meu. După zece ani, tata a plecat în Irak, împreună cu brigada de constructori pe care o conducea. A stat acolo trei luni, timp în care mama mea l-a vizitat o singură dată. La întoarcerea în țară, ea s-a îmbolnăvit și nici un medic n-a reușit să afle de ce suferea. S-a bănuit, totuși, că fusese vorba de o febră tifoidă, dar într-o formă gravă. A zăcut șapte luni de zile, apoi, la capătul puterilor, a murit. Prezicerile Lailei se adeveriseră. Mama înfiase un copil și murise, biata, din cauza unei boli rare și cumplite.”

Am cunoscut-o pe Laila și îmi era frică de ea

Ioan Ilie avea 82 de ani, când l-am cunoscut eu, în 1999. Acum nu cred că mai este printre noi. Locuia într-un imobil de pe bulevardul Magheru, chiar vis-a-vis de hotelul Intercontinental. Bătrânul mi-a povestit că a cunoscut-o personal pe Laila: „Nu-mi aduc aminte exact în ce lună eram. Dar anul e sigur: 1959. În seara aceea eram cu o amică și, din cauza ploii torențiale, ne-am adăpostit la barul „Zori de zi”, care se afla pe locul actualului Teatru Național. Nu frecventam acest local, așa că nu prea știam cine își face veacul pe acolo. Printre cei prezenți am remarcat o frumoasă doamnă, pe care mi-a prezentat-o chiar prietena mea. Aproape toată noaptea am rămas în compania lor. Atunci am aflat de cabinetul particular, pe care aceasta și-l deschisese, undeva pe cheiul Dâmboviței. În acele timpuri, un astfel de cabinet era un act de curaj sau însemna că ai mari relații. La un moment dat, Laila ne-a făcut o demonstrație pe loc: <<Îi vedeți pe tinerii de la masa aia?,>> ne-a întrebat ea. <<Ăla din dreapta va face scandal și vor fi dați afară din local cu toții.>>

Cele spuse s-au întâmplat după câteva minute. Am rămas stupefiat. Așa ceva nu era posibil! Începuse să mi se facă frică de ea. Chiar la început voiam s-o întreb ce va fi cu mine, dar am renunțat. Am preferat să nu aflu!”
După noaptea aceea, Ioan Ilie a început să frecventeze barul, timp în care a întâlnit-o de mai multe ori pe Laila. Au devenit amici, chiar dacă lui îi era teamă de ea. „Pentru că niciodată nu îi ceream să-mi spună ceva despre mine, Laila m-a rugat într-o seară să scriu ceva pe o bucată de hârtie. Indiferent ce. Zicea că mie nu poate să-mi ghicească decât în scris. După ce s-a uitat câteva minute, mi-a spus că voi pleca în străinătate și voi lăsa în urmă o mamă bolnavă, dar nu ea va muri, ci tatăl meu.”

M-am ridicat de la masă și am fugit speriat. Credeam că e nebună. Nu aveam cum să merg în străinătate, iar mama și tata nu erau bolnavi deloc.”

Dar, din păcate, tot ceea ce îi prezise Laila s-a și întâmplat. După o săptămână, Ilie a fost trimis într-o delegație în Polonia, pe neașteptate. Mama lui s-a îmbolnăvit brusc, iar tatăl lui a murit după o lună.

I-a spus Elenei Ceaușescu: „Veți avea o moarte violentă într-o zi de sărbătoare”

Profesorul Tudor Coman își amintește cu plăcere de perioada când a cunoscut-o pe Laila. El a intuit imediat însușirile țigăncii. „Era în 1958, își amintește Coman. Femeia aceasta avea harul înnăscut și nimeni nu putea explica felul în care ea vedea sau simțea. Chiar eu am apelat o dată la ajutorul ei, într-o problemă. După moartea soției, mi s-a întâmplat ceva groaznic, iar Laila m-a ajutat să trec peste acest necaz. Sufeream foarte mult și voiam să mă sinucid. Pur și simplu nu mai iubeam viața. Femeia aceasta mi-a întins o mână. Astfel am ajuns să colaborăm. Eu am învățat-o tainele iridiologiei, ghicitul în irisul ochiului. Mi-aduc aminte că cea mai mare obsesie a ei era legată de propria moarte, pe care și-o prezisese singură. Știa că nu se poate împotrivi destinului.”
Prin anii ’77-’78, pe vremea „Afacerii Ștefănescu”, marele falsificator de vinuri, prezicătoarea Laila l-a rugat pe profesorul Coman să-și spună părerea față de soarta unor oameni cu funcții mari în stat, care o contactaseră. Era vorba de un procuror și un judecător. Ei fuseseră implicați în afacere cu vinurile falsificate și se temeau că vor fi condamnați pe viață sau chiar împușcați, așa cum s-a întâmplat cu Gheorghe Ștefănescu. Femeia avea la ea două bucățele de hârtie, pe care era ceva scris de cei doi acuzați. Ea simțea că aceștia nu vor păți nimic în urma cercetărilor, dar ar fi vrut să știe și părerea profesorului Coman. El a dat din umeri, nefiind sigur pe viitor.

Peste câtva timp, însă, prezicerile femeii s-au împlinit din nou. Într-adevăr, Ceaușescu avea să-i amnistieze pe toți cei ce fuseseră condamnați până la cinci ani de închisoare și cei doi au scăpat.

În ultima perioadă a vieții, Laila intrase în contact chiar cu Elena Ceaușescu. După cum se știe, soția dictatorului avea preocupări oculte și amândoi erau interesați de viitorul lor. Prezicătoarea a fost invitată într-o zi la cabinetul II și i s-a cerut să ghicească. Țiganca nu a ezitat nici o clipă să-i spună Elenei Ceaușescu: „Dumneavoastră și soțul veți avea o moarte violentă într-o zi de mare sărbătoare…” Elena s-a întunecat la față, dar nu i-a zis absolut nimic Lailei. Vreo 12 ani mai târziu, Ceaușeștii erau uciși, prin împușcare, pe 25 decembrie 1989, de Crăciun.

O locuință prădată, un soț infidel, un cadavru tăiat în două și, din nou, Laila în acțiune…

Pe o străduță din cartierul Baicului locuiau soții Popovici. Ea, asistentă medicală, el, tehnician dentar. Împreună agonisiseră o sumedenie de bunuri, bijuterii, blănuri, obiecte de artă de mare valoare. Familia era invidiată de toți cunoscuții pentru prosperitatea în care trăia. Nenorocirea a venit într-una din zile când, întorcându-se de la serviciu, soții Popovici au constatat că locuința le-a fost spartă. Curios era faptul că hoțul furase mai mult din lucrurile femeii și doar un pardesiu al soțului. Miliția nu a putut da de nici un fir. După o lună și jumătate, casa soților Popovici era din nou prădată, fără ca milițienii să poată da de urma făptașului. Timp de nouă luni după aceea, casa le-a fost jefuită de șase ori. Ajunsă la capătul răbdării, doamna Popovici a chemat un preot, să facă o sfeștanie. După cum este obicieiul, preotul a aprins trei lumânări și a umplut un vas cu apă. În timpul slujbei, acesta a scăpat, nu se știe de ce, crucea grea din argint peste vas, care s-a spart în două.

Luna următoare, însă, casa a mai fost prădată încă o dată. Atunci, doamna Popovici a apelat la prezicătoarea Laila. Țiganca i-a spus că își va recupera în curând toate bunurile. Ea le-a explicat soților Popovici că averea lor a fost furată de un bărbat cu „viața împărțită în două” și care tot așa va pleca pe lumea cealaltă. Doamna Popovici n-a înțeles mare lucru din prezicerile Lailei, însă într-o după-amiază a fost chemată de miliție să identifice la Institutul Medico-Legal un cadavru. Ajunsă la fața locului, l-a recunoscut pe soțul ei, care fusese tăiat în două, de un tren mărfar. Trupul era despicat în două. După acest accident, casa femeii n-a mai fost jefuită.
Trecuseră câteva luni de la tragicul eveniment și, într-o noapte, doamna Popovici a fost chemată să facă o injecție unei bolnave ce se zbătea între viață și moarte. Când bolnava a adormit, asistenta s-a așezat într-un fotoliu alături. Starea pacientei era cu adevărat gravă. La un moment dat, a putut observa că muribunda purta pe degete și la gât, chiar bijuteriile ei, dispărute cu ceva vreme în urmă. Uluită, doamna Popovici și-a aruncat privirea prin casă, recunoscând tablourile ce-i fuseseră furate. A deschis ușa unui șifonier, unde și-a găsit blănurile. Atunci a înțeles că hoțul era, de fapt, fostul ei soț, pe care îl bănuia de multă vreme că duce o existență dublă. Împreună cu mai mulți martori și cu poliția, asistenta a reușit să-și recupereze integral bunurile. Amanta defunctului soț s-a stins și ea, după câteva zile, fiind bolnavă de două boli grave: ciroză și tuberculoză. Și în privința ei, cifra doi avea o semnificație. Din nou, prezicerile Lailei se adeveriseră…

„Laila te-ai dus, dar pentru mine vei fi nemuritoare…”

În 1977, Laila s-a recăsătorit, de data aceasta cu un inginer pe nume Rotariu, și s-a mutat pe strada Glinka la nr. 3. Din nu se știe ce motive, femeia s-a apucat de băut și curând a început să aibă grave probleme de sănătate. Soțul ei o iubea nebunește și ar fi făcut orice ca să o facă fericită, însă, după un timp, el a fost nevoit să o interneze la dezalcoolizare. Pentru Laila a urmat o perioadă de tristețe și singurătate. Apoi, a făcut o puternică criză cardiacă și nimeni nu-i mai dădea șanse de recuperare.

A ajuns la spital. Pentru inginerul Rotariu era ultima dată când își vedea nevasta în viață. În salonul de reanimare, Laila a deschis ochii larg, ca și cum ar fi vrut să cuprindă cu privirea întreaga lume, apoi i-a închis pentru totdeauna. Era data de 16 noiembrie 1979. Pentru inginerul Rotariu moartea soției a fost cea mai grea lovitură pe care i-o dăduse viața. După câteva zile, el a fost găsit decedat într-un șanț. Medicii legiști i-au descoperit într-unul dintre buzunare un bilet pe care bărbatul mâzgălise câteva cuvinte cu greu de deslușit: „Laila te-ai dus, dar pentru mine vei fi nemuritoare…”

Laila i-a spus, mamei: „Ai un băiat; ajunge scriitor”.

„Avea să-i sporească uneia (Lailei, n.n.) faima fostul ilegalist și primar al Capitalei, Constantin Doncea. Uitându-i-se în zațul ceștii băute, femeia i-a spus: „Îți moare dușmanul!“. Peste câteva luni, Gheorghiu-Dej pleca într-adevăr pe lumea cealaltă.

În Bucureștiul de la cumpăna deceniilor șase si șapte, o ghicitoare elevată era Laila, indiancă autentică, „grafoloagă” la care uneori recurgea și Miliția pentru cazuri încâlcite. Locuia lângă Spitalul Brâncovenesc și primea îmbrăcată după moda vremii – în 1959 în „pantalon pescăresc“ – așezată pe o sofa. Taxa era de 25 de lei. Vorbea lapidar și intuia femeile care se îndoiau de capacitățile sale, întrebându-le calm: „De ce ai mai venit la mine?!…”

Nu pregetau să îi calce pragul, cu discreția și precauțiile de rigoare, femei din lumea mare a timpului, inclusiv neveste ori fiice ale unor demnitari. Pe când autorul acestor rânduri avea șase sau șapte ani, Laila i-a spus, între altele, mamei sale: „Ai un băiat; ajunge scriitor”. (sursa ultimului fragment: Dan Ciachir/ Derusificarea și „dezghetul”, perioada Gheorghe Gheorghiu-Dej)

Dana Fodor Mateescu/Răzvan Mateescu

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.