Scurt dictionar, pentru scoaterea din derută a celor care poate n-au fost foarte atenți la orele de istorie:
– Acum o sută și ceva de ani, doi embrioni politici se nășteau din aceeași mamă – Fascismul și Comunismul sunt frați. Inițial ambele mișcări erau de stânga, muncitorești. Ulterior ele s-au despărțit conjunctural și propagandistic, pentru a se reuni în declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, prin invadarea aproape concomitentă a Poloniei. La momentul respectiv (1939) deja „comunismul” stalinist era mai degrabă un regim fascist decât marxist și exact așa s-a manifestat el și în forma cunoscută de noi sub denumirea de Ceaușism. Atât Stalin, cât și Ceaușescu, au fost „suveraniști”, principala caracteristică a fascismului.
– Legionarismul a fost forma românească de fascism, cu o componentă mai accentuată de misticism religios pseudo-ortodox. Pseudo înseamnă fals – practicile mistice, la limita vrăjitoriei, fiind respinse de Biserica Ortodoxă Română, chiar dacă nu întotdeauna la timp sau suficient de ferm. De fapt, BOR a fraternizat cu legionarismul, ajutându-l să prindă rădăcini puternice în România interbelică. Azi, BOR se delimitează de „suveranism”, dar suficient de ambiguu cât să permită (deși condamnă) propaganda în biserici și „ereziile de neoprit” ale unor episcopi, precum cel de la Constanța.
– Deși legionarii au fost căsăpiți de comuniști după încheierea războiului și ocuparea României de către ruși, ideologia lor (suveranistă) a fost preluată de comuniștii români. Dar nu imediat. La început aceștia s-au comportat exact ca ceea ce erau – agenți de ocupație ai Rusiei, dar apoi, după moartea lui Stalin, au virat-o suveranist, de teama unei reocupații rusești, așa cum se întâmplase deja în Ungaria (1956) și în Cehoslovacia (1968). Din România, trupele sovietice s-au retras în 1958.
– Așa-numita suvernitate românească, frecvent proclamată și ca „neutralitate”, este o formă fără fond, adoptată până de curând și de Moldova sau Ucraina – o țară neutră trebuie fie să se poată apăra singură, fie să aibă vecini civilizați și binevoitori (cazurile Austriei și Elveției). Altfel, atât neutralitatea, cât și suveranitatea, sunt vorbe goale, fațade după care se ascunde, cel mai des, un actor statal din umbră.
