Jurnal din liceu 1986. Clasa a X-a C, LEDA 1 București. Fragmente.
„Septembrie 1986, Azi am luat un 7 în lucrare, la istorie (trăiască Someșan!), m-am certat cu Maf, pentru că i-am pus piuneze în sandvișul cu cașcaval, am aruncat cu bureții după Piticu, am tras cu un măr fleșcăit în Ceaușescu și am făcut spiritism sub catedră cu Șerban, Zlota și Macarie.
Am râs, până n-am mai avut aer, iar proasta de Șerban Paulina mi-a rupt, cu deștile ei barosane și eficiente, sarafanul până la brâu… Crăpătură! După isprava asta, nebuna urla pe holurile liceului: „În nemernicia mea, ca un câine turbat, am mușcat mâna regelui meu care m-a hrănit…”
A ieșit Stanciu din cancelarie și a amenințat-o că o dă afară din liceu. Noi eram pe jos, leșinate de râs. Din cauza ei, am mers ruptă la țoală până acasă, în Militari. Asta în vreme ce ea râda ca o tâmpită și atrăgea privirile tuturor. Mi-am acoperit gaura cu mapa albastră, și acu mă doare mâna rău. Să vedeți ce-i fac mâine!
…
17 noiembrie 1986. Azi n-am fost la școală, pentru că am avut o filmare cu Juventus cu piesa Aceasta e țara străbună. Ne-au chinuit vreo trei ore într-un frig cumplit. O luam mereu și mereu de la cap… Am fost la pipi de cel puțin opt ori, eram vânătă de frig. M-au filmat în prim-plan, Doamne, ce mutră oi fi avut? Erau 30 de fete, ce-or fi găsit taman la mine? Aaau! Vor râde copiii, mâine, la liceu. Dracu m-a pus să bat toba și să mă laud că apar la televizor?! M-a mâncat în cur. Cât de cretină pot să fiu! Mâine chiulesc!
19 noiembrie. M-am reîndrăgostit de Cristi Dumitresco. L-am văzut azi la coloane, cu o grasă cu meclă de provincie. Mi-a stat inima. Nu l-am băgat în seamă, dar sunt convinsă că m-a văzut. N-am fost bună de nimic azi. Mă gândesc la el și știu că nu vom fi niciodată împreună. Cum dracu să mi-l scot din cap? Cum? Plâng ca o idioată la fereastra din clasă, care dă în curtea școlii, în timp ce colegii mei sunt veseli și vorbesc tare. Castanii sunt goi și parcă plâng și ei cu mine. La mate n-am înțeles nimic, a scos-o pe Cioancă la tablă, la chimie mi s-a rupt pixul și am scris cu un creion obosit, la contabilitate mi-a dat 4 in lucrare, iar la diriga am luat 9. Cam atât… Cristi. 65.10.94. Numărul lui de telefon.
20 noiembrie 1986
Azi n-am fost la ultima oră, aveam Merceologie. Mai dă-o naibii! Am fost la film, la „Cinci pentru Infern”, la Patria. Am chiulit în masă! Erau următorii copii: eu, Someșan, Zlota, Macarie, Șerbăneasca, Gabi, Solemio, Valerica, Ciașu, Ciurlița, Maf, Puțulache, Victor și Bebe. Ocupaserăm tot rândul. N-am înțeles mai nimic din film, pentru că am râs încontinuu. Când era liniște în sală, îi ziceam cu o voce pisicoasă și americană lui Maf: „Oh, Meeef, mă mai iubești? Do you love meee?” Iar el, foarte serios: „Fodorino, lasă-mă să mă concentrez la acțiune, că nu mai înțeleg nimic din cauza ta!”
Izbucnea în hohote de râs tot rândul și de „Șssssss! Tăcere! Vrem să urmărim filmul! Ieșiți afară imediat!”
Totul a degenerat când proasta de Șerban a început să zbiere: „Fodor, iar te-ai bășit! Recunosc mirosul! A luat tac-tu salariul. Aveți fasole iar!”
Nimeni nu se mai uita la film. Râdea toată sala.
25 noiembrie. Zi de căcat. Nu știu ce m-a apucat și, când am fost în laboratorul de drept, la Apostol, i-am mușcat toate garoafele galbene, primite în dar de la elevi. Avea o sumedenie.Nu m-am putut stăpâni, așa erau de frumoase și de grăsune. Apostol a văzut și s-a supărat rău. Ne-a dat lucrare la toți, iar Șerban mi-a tras cu ciubota în cap, drept răzbunare! Toți colegii se uitau urât la mine… Era vina mea!
1 decembrie 1986. Azi e ziua lu Diriga. La mulți ani, draga mea dirigă, bună și frumoasă! Și iertătoare, că multe tâmpenii am mai făcut… Stați să vedeți ce mi-a trecut mie prin cap! Am hotărât să-i facem, noi, copiii, un cadou, din toată inima. Așa că, am făcut pe casiera și am strâns bani de la toți (care aveau!) și am cumpărat un brăduț în pielea goală, adică fără ornamente, din piață. A… și pentru că au rămas ceva bani, m-am dus cu Șerban la un magazin și am găsit acolo un tigru din ceramică. Un bibelou de juma de metru, greu, fioros și cam urât (așa zice Șerbănela), dar mie mi-a plăcut și l-am cumpărat. „Fodorino, ești proastă rău! Ce gusturi nasoale ai! O fi Sandokan, tigrul Malaeziei! O să ne dea diriga în cap cu el!”, râdea ea de mine.
În fine. Am cerut copiilor să aducă la școală câte un globuleț sau un ornament (s-au strâns vreo 40!). Acum, ce să fac?? Brăduțul are cam 85 de cm inălțime. Cum să-l încarc cu toate alea? Of! Nu sunt o bună organizatoare! Avea dreptate Șerban! Dar când să ducem cadourile la școală, s-a pornit o ninsoare, neniculeee, de neimaginat! 368 nu mai circula de la Eroilor, așa că… am luat-o per pedes până-n Romană. Eu căram bradul grăsun și plin de globulețe, Șerban ducea tigrul în brațe. Ningea, ningea, abia vedeam pe unde merg și mai era și bradul. Se uita lumea la noi ca la circ! Alunecam (cizmele mele au talpă lucioasă ca o oglindă). Am căzut de paișpe mii de ori, am pierdut din stele și din globuri, îmi venea să plâng, dar nu mai puteam de râs! La picere eram udă fleașcă, geaca era la fel, părul era ud, toată eram un om de zăpadă și îmi venea să fac pipi. „Fă pe tine, Fodor, că oricum ești udă”, zicea Șerbănela și rădea de mine. Ea nu avea nici pe dracu, că era încălțată cu apreschiuri de cauciuc.
Bun! Ajungem la a doua oră, spre sfârșit, dar nu ne-a pus absențe „Bulanje”. Și vine ora de română. Intră diriga, ne sculăm și îi cântăm cum putem „La mulți ani”.
Doamne! Se înroșise la față, de emoțiune profundă, i-au dat lacrimile, nu știa ce să mai zică… Și vin eu cu ditamai bradul în brațe… și Șerban cu tigrul cel fioros. Am făcut-o fericită pe Diriga. Nici n-a mai reușit să ne predea în ziua aia, așa era de veselă! Tot liceul vuia: Profa de română ține în brațe un brad și pe Sandokan… Hahaha! Și vine ora de Fizică cu doamna Voscherician. Sus, în laborator. Râdea de noi: „Pacienților, ce i-ați făcut dirigintei voastre? Era roșie drapel și ducea în brațe un brad și-un tigru din ceramică. În viața mea n-am văzut-o pe Rodica Butnaru așa de fericită! Iar eu o cunosc de mult! Ia scoateți o foaie de hârtie!”
Am fost așa de mândră de mine! La lucrare am copiat după Someșan. Trăiască mă-sa și frac-su ăla beciuclist care știe să facă cubul Rubik în 15 secunde!
20 decembrie 1986. Mai e puțin și vine vacanța. Azi m-am căcat pe mine de frig. M-a pus dracu să mă dau cu apă și zahăr pe păr, să stea în sus… Afară ningea și ploua… și bătea un vânt! La metrou, părul era cu gheață pe el. Șerbăneasca făcea mișto de mine, însă ea a uitat că a procedat la fel, numai că era vară și au urmărit-o albinele pe la Unirii!
La Eroilor, ne-am suit în 368, care era ultraaglomerat, am stat pe scară. Și Șerban zice: „Fodorina, ține și mie mapa, că mi s-a desfăcut nu știu ce la țoale… Ai grijă să n-o pui cu fermoarul în jos, că îmi cad toate alea din ea.”
Avea fermoarul stricat!!
Băăă, și uit. Nu știu cum am făcut și… am vărsat tot conținutul ei pe scările de la ultima ușă a autobuzului prin noroiul ăla. Dermatograful norocos, rujulețul, periuța, pieptănul, plus caietele de mate, de organizare, contabilitate și istorie… Toate erau pliiine de noroi. Mamă, ce m-a bătut nebuna: „Strânge imediat, tâmpita naibii! Ce zic eu, și ce face ea?” Am izbucnit într-un râs isteric, metalic, pentru că zloata era de două dește, iar pe scară stăteau niște unii. M-am băgat pe sub picerele lor, o babă a țipat la mine: „fă fată, ce cați pă supt fusta mea?”
Un cretin m-a călcat pe dește, taman când voiam să ridic de jos ascuțitoarea lu Șerban. Am zbierat și am aruncat obectu, care a căzut pe stradă, prin crăpăturile de la ușă. M-am certat cu Șerban!
În viața mea nu mai vorbesc cu ea!
La drept am luat 5 la test. Trăiască Someșan! Do ut des!
21 decembrie 1986 M-am împăcat cu ea. Azi a rămas blocată, ca o tâmpită, în casă și a trebuit să iasă pe geamul de la bucătărie ca să mergem la școală. Am dat cu ciocanul în yală, am tras în clanță…Nimic. Am întârziat mult la Diriga, dar nu ne-a pus absență. Pentru că Zlota mi-a distrus papornița, am mers cu mâna-n cur la liceu. Am avut doar un ciocan în buzunarul stâng (dreptul nu mai e, mi l-a rupt tot Zlota, când ne-a bătut cu chistoalili astă-vară) și un patent. Am rămas așa de dimineață, de la operațiunea „sparge yala”.
Am scris pe foi de hârtie azi și am râs, din nou, până mi-a plesnit splina. Băteam cu ciocanul lui Șerban în bancă și cântam: cioca-boca, cioca-boca, bat ciocanele mereu, cioca-boca, cioca-boca, și îndoaie fierul greu… Și… urlam, Olă! Și… Iiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, taman atunci intră profa de Organizare în clasă, verde de nervi: NU VĂ E RUȘINE? CE E AICI: ZECE C? SUNTEM LA BALAMUC SAU LA ȘCOALĂ?
Evident că m-a ridicat în picioare. (Copiii râdeau pe înfundate)
„Fodor! Lecția de azi!”
„Ete, căcat! Ce lecție, madam?”- ziceam în gândul meu… Nu mai deschisesem caietul din octombrie, și oricum nu-l aveam la mine, c-am zis că mi-a rupt aia geanta…
Mi-a dat 3. Mi se rupe, mi se-ndoaie, mi se face ca de oaie! Mai am un șase și-un cinci. N-am treabă!
Am am uitat să scriu că, atunci când m-a ridicat în picioare, mi-a picat ciocanul, nu știu cum dracu, direct pe picior.. Zbang.
Am început să râdem cu toții. Mai puțin profa, care m-a dat afară din clasă.
DFM 5 decembrie 2024
