Cele mai tulburătoare poezii despre ceea ce s-a întâmplat la Pitești, cred că aparţin lui Sergiu Mandinescu și Aurel Vișovan. Când le citești nu se poate să nu îţi atingă corzile sufletului, să nu te zdruncine cumva. De asemenea mai cred că de câte ori au fost citite de foștii deţinuţi, majoritatea au gândit - ,,Bine că nu am fost acolo, bine că nu am ajuns să trec și prin acel iad…’’Aceste două nestemate negre le las și eu aici, la început de an 2019, când se vor împlini 70 de ani de la începutul ,,nopţii jefuite de stele’’.
Amin
De-aş avea o pană de înger
Şi cerneală de bezne,
Poate că abia atunci mi-ar fi lesne
Să mă adun din toate risipirile,
Să-mi scriu amintirile
Şi să spun tuturor de ce sânger.
Era o noapte jefuită de stele...
La fereastra nădejdii – zăbrele,
La uşa salvării – lăcate,
Iar frunţile noastre palide înnoptaseră toate.
Când, deodată, din mijlocul nostru
Izbucni, ca o flacără neagră, ura.
Focul ei a topit într-o clipă
Gând, suflet, aripă –
Toate din tot – şi n-a mai rămas decât zgura.
Baroase cumplite zdrobiră tăcerea
În cioburi de răcnete mari cât durerea.
Ţăndări din sufletele noastre au ajuns până la cer.
Martirii ardeau pe ruguri de ger...
Atât de cumplite au fost suferinţele,
Atât de năprasnică urgia,
Încât în noaptea aceea unii şi-au pierdut minţile,
Alţii şi-au pierdut veşnicia.
