Unii (niiinooo-niiiinooo!) zic că „pe vremea lui Ceaușescu era o căldură mai bună” decât asta de acum. Că era mai ușor de suportat, că erau mai mulți copaci, aerul mai sănătos, noi mai supli (hăhăhă!) că țânțarii erau naturali, „nu făcuți în laboratoarele ocultei care le desenează cifre de înmatriculare pe spinare și îi invață să ne ucidă”.
Cam așa își încep orice discuție, deja ne-am obișnuit. Asta cu țânțarii înmatriculați m-a dat gata, trebuie să recunosc! 😉
A, și viespile!, Era să uit! Și ele sunt numerotate: viespea 1, viespea 14, viespea 27, viespea 3.125, în funcție de data apariției și sarcina primită de la… „servicii”. Țeeeep!
Îmi amintesc verile anilor 87-88, că disperam de cald într-un București plin de praf (realizărili!) de la șantiere, un oraș în care dacă ieșeai pe stradă la prânz riscai să te sufoci de gaze de eșapament emanate de la autoturisme, autobuze și camioane fierbinți.
Mergeam la serviciu, (da, munceam!) și înghesuiala din tramvaie, plus căldura infernală mă moleșeau complet. Uneori, sub un soare care, efectiv, mușca din om ca dintr-o bucată de pâine, eram nevoită să merg kilometri întregi pe jos, cu diverse treburi. Ajungeam acasă, lac de sudoare și singura răcoreală era apa rece (care nu era chiar rece!) de la chiuvetă sau un amărât de ventilator care funcționa pe bază de pumni. Dar era țais!
Mai ajungeam pe la ștranduri, înotam în Lacul Morii, însă asta nu prea rezolva problema căldurii, pentru că ne răcoream pe moment. Dar tot era ceva decât nimic, nu?
Amiezile erau ca niște lovitori de măciucă-n creștet. La mine-n cartier ghenele de gunoi emanau niște duhori nepământene, îmi vărsam și sufletul de scârbă: pepene stricat, pește, cartofi putrezi, tot felul de „minuni” dospeau uneori și pe trotuare.
Dar era „bine”! „Perfect”! Nu ca acum, când avem aer condiționat în autobuze (e drept, nu în toate, dar asta depinde de șofer, nu de vremurile pe care le trăim!), în case, la serviciu, la școală, în facultăți, la Poștă sau la stomatolog… (Da, am fost ironică!)
În blocuri, gospodinele lăsau ușile casei deschise, să se facă curent. Așa se realiza un soi de aer condiționat, cu arome de tocăniță, ardei copți și gogoși simple (care avea zahăr și ulei, că se vindeau pe cartelă!).
