„Geamul catedral”: Povestea unei afaceri interbelice curmată de comuniști
Când Cici a împlinit 20 de ani, l-a cunoscut pe Ion Puchiu, un ardelean mare cât un urs, dar blând ca un fluture. Povestea lui? Roman, nu altceva! Plecase desculț din satul natal, pe la 14 ani, să-și caute de lucru. Ajuns în Capitală, s-a băgat ucenic la un meșter geamgiu, de unde a deprins tainele
Cecilia (Cici) s-a născut la Urlați, într-o familie destul de înstărită, de comercianți. Au fost șase frați: Tudorel, Stelian, Eugenia, Tanți, Mica și ea. Tanți a murit de tânără, a lovit-o un TBC și s-a topit ca neaua din palmă, în câteva luni de zile. Băieții au luat calea armelor și au devenit ofițeri, Eugenia și Mica s-au făcut profesoare, dar ea, pentru că era firavă și degrabă bolnăvicioasă, după ce a absolvit câteva clase, a rămas lângă părinți.
Cici
Cici
Când Cici a împlinit 20 de ani, l-a cunoscut pe Ion Puchiu, un ardelean mare cât un urs, dar blând ca un fluture. Povestea lui? Roman, nu altceva! Plecase desculț din satul natal, pe la 14 ani, să-și caute de lucru. Ajuns în Capitală, s-a băgat ucenic la un meșter geamgiu, de unde a deprins tainele oglinzilor și a ferestrelor perfecte. Umbla, de dimineața până seara, prin tot Bucureștiul și striga: „Geaaam-geaaaamuri! Ia geaaml!” Isteț, muncitor și puternic, Puchiu a pus ban peste ban și, la rândul lui, și-a deschis propria prăvălie. Pe vremea aceea chiar se putea. Cine muncea cinstit, și își vedea de treabă, ajungea mare. Atunci a întâlnit-o pe Cici. Aurie, cu priviri albastre, diafană. I-a cerut mâna imediat. Însă a vrut și zestre, cu act de dotă.
Cecilia și Ion Puchiu
În fine, s-au căsătorit pe la sfârșitul anilor 30, și au cumpărat un loc de casă, aproape de parcul Herăstrău și de Piața Chibrit. Zona era cuminte, cu aer curat și oameni cumsecade. Au construit o vilă, pe trei nivele, după arhitectura timpului, cu glasvanduri splendide care aveau sticlă de calitate, cu scene vânătorești, un șemineu mare, pe lemne. Vila există și azi. Ca un fapt divers, în sufragerie a fost filmat celebrul videoclip cu Fuego, Irina Loghin și Gheorghe Turda. (Împodobește, mamă, bradul!)
Puchiu
Șemineul lui Puchiu.
Să ne întoarcem, însă, la Puchiu și Cecilia. Trăiau fericiți. Firma le mergea bine, magazinul „La geamul catedral” care se afla lângă Bărăție, era cunoscut în toată țara. Câștigau bine. La ei se făceau cele mai bune și frumoase oglinzi venețiene, iar Puchiu căpătase un soi de celebritate în tot orașul. Își cumpărase o mașină, ba chiar două, și când avea chef, pleca la munte. Boier! Să-l fi văzut ai lui! Dimineața bea cafeaua la Sinaia, ca un domn, seara era la Capșa, în București, sau la Teatrul Național. Din păcate, în puterea vârstei, îl lovi o potaie de ciroză. Lipsurile suferite în copilărie și tinerețe, mâncarea proastă, băutura, poate, fumatul, n-avem de unde ști exact ce l-a îmbolnăvit. Cert e că medicul i-a prescris un tratament și un regim alimentar destul de strict. Ca pentru cancer. Bietul Puchiu! A răbdat cât a răbdat, dar într-o zi, când trecu pe la Piața Unirii, l-a ațâțat un grătar cu mititei. N-a mai rezistat, a poftit, și a cerut vreo zece. Pe toți i-a halit, cu toate că nu avea voie. În aceeași noapte a murit. Icter. L-a plâns Cici, cât l-a plâns, și-a pus straie negre, apoi a încercat să-și vadă de viață și de firmă.
Vin comuniștii!
Dar n-a apucat să se dezmeticească bine, că au venit comuniștii la putere, cu naționalizarea lor. I-au luat magazinul și puseseră pleoapa și pe vilă. „Asta e casă dă patron, dușman al partidului, un burghez nenorocit care a supt sângele poporului”, i-a zis într-o zi cel care a venit în control de la primărie. Se știe că în vremurile acelea tulburi, unii proprietari de case boierești dispăreau fără urmă. Mai ales, dacă vreunui grangur comunist, la prima generație încălțat, îi plăcea construcția respectivă. Degeaba a încercat, sărmana Cici, să-i explice că omul ei provenea dintr-o familie de țărani săraci… N-a crezut-o. „Fă, să zici mersi că nu te arunc în pușcărie, ai auzit? O să te lăsăm să locuiești într-o cameră dă la subsol. În rest, îți băgăm chiriași.” Femeia a început să plângă în hohote. „Doamne, ce mă fac?” În comisia care se ocupa de naționalizarea locuințelor era și un bărbat slab, frumușel, pe nume Tică. Înduioșat de lacrimile văduvei, dar și cu gândul să se mute el în ditai vila, a întârziat puțin, după plecarea șefilor lui. „Vrei să te ajut? Vin diseară și ne sfătuim.” Cici n-a zis nu. Pe la opt, Tică era la poartă, cu un topor în mână. Femeia l-a lăsat să intre și, nici una nici două, omul s-a apucat să distrugă tencuiala casei. Lovea, bum, bum, trosc, a rupt tocurile de la uși, a spart pereții. „Domnule, ești nebun? Așa mă ajuți?”, a strigat Cici.
Salvarea unei vile
„Taci din gură, când îți spun! Știu eu ce fac! Dacă vila arată rău, ăla de vrea să ți-o ia, o să caute alta și aici bagă doar chiriași. Scapi mai ușor.” Când Tică a plecat, casa era de nerecunoscut. Într-adevăr, persoana care a vrut să îi ia vila, s-a răzgândit, și primăria i-a vârât pe gât o familie de milițieni, mamă, tată și copil. Asta la parter, că la etaj și la mansardă au venit alții. Stăteau ca sardelele, dar măcar femeia rămânea la locul ei. În cele din urmă, Tică a luat-o de nevastă pe Cici și s-au mutat împreună. Așa au reușit, cei doi, să păstreze vila din strada Elie Carafoli, numărul 12. Tică mai fusese însurat în tinerețe, cu sora parașutistei Smaranda Brăescu, avuseseră și un copil, Dumitrel, despre care se știa că a fost înecat de un coleg, în lacul Herăstrău. Criminalul însă nu a fost dovedit niciodată, iar Marghioala, mama lui, a murit de inimă rea…
Tică
Ce a reprezentat firma Geamul catedral?
„Geamul Catedral” a fost o renumită firmă și un magazin de geamuri, cristale și oglinzi din Bucureștiul interbelic. Iată cele mai importante detalii istorice și documentare despre această afacere de succes din perioada de aur a Capitalei: Localizare și activitate: Sediul în Calea Moșilor: Conform Listei Abonaților Telefonici din București și Ilfov din anul 1938, firma „Geamul Catedral” își avea magazinul și depozitul central pe Calea Moșilor nr. 21, având numărul de telefon de epocă 3-4459. În imediata vecinătate (la numărul 25) funcționa un alt competitor major al vremii, „Geamul Românesc”. Zona Bărăție: Magazinul era poziționat în centrul istoric și comercial al Bucureștiului, lângă Biserica Bărăție. Această locație era extrem de strategică, fiind o zonă intens circulată, plină de ateliere meșteșugărești și prăvălii de lux. Ce producea? Obiecte de înaltă calitate: Firma era faimoasă pentru calitatea execuției. Comercializa geamuri simple, cristale șlefuite pentru mobilier, oglinzi de mari dimensiuni și sticlă decorativă (inclusiv faimoasa sticlă de tip „catedral” – translucidă și texturată, extrem de populară în epocă pentru ușile interioare și vitraliile caselor burgheze). Erau furnizori pentru diferite instituții.
Reputația firmei a rezistat și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. De exemplu, în Monitorul Oficial din noiembrie 1947, apare înregistrată o factură din decembrie 1943 prin care instituții ale statului achiziționau de la „Geamul Catedral” „cristale pentru mese” la prețul de 4.700 lei bucata. O afacere prosperă: Memoriile urbane și notele administrative ale vremii menționează că afacerea mergea excelent, produsele lor fiind livrate și comandate în toată țara datorită tehnicilor impecabile de șlefuire și argintare. La fel ca majoritatea afacerilor private înfloritoare din perioada interbelică, destinul firmei a fost curmat brusc odată cu instaurarea regimului comunist și valul de naționalizări forțate din anul 1948. Dacă deții un obiect vechi (o oglindă cu ramă de epocă sau un cristal) care poartă eticheta acestei firme, ai în mână o adevărată piesă de istorie bucureșteană!
Ion Puchiu a dovedit o viziune de manager: în loc să consume zestrea pe bunuri de lux, a investit-o direct în extinderea mesteșugului său (pusul geamurilor alături de tatăl lui), transformându-l într-o întreprindere industrială și comercială de succes, „Geamul Catedral”. Odiseea locuințelor: De la Filantropiei la strada Penteleu. Traseul locuințelor familiei Puchiu urmărește perfect îmbunătățirea statutului lor financiar: Bulevardul Filantropiei (actualul Bd. Ion Mihalache). A fost primul lor popas, probabil un apartament închiriat sau cumpărat la începutul căsătoriei, o zonă aflată în plină dezvoltare la acea vreme.
Strada Penteleu nr. 12 (actuala Elie Carafoli). Aceasta este marea realizare imobiliară a familiei! Faptul că și-au construit propria casă pe strada Penteleu (în cartierul bazei Domenii / Parcul Delavrancea, o zonă extrem de selectă, liniștită și verde a Bucureștiului) demonstrează că afacerea „Geamul Catedral” devenise extrem de profitabilă. Este o zonă cu vile interbelice superbe, ridicate de elita Capitalei. Ion Puchiu face parte din valul de ardeleni extrem de destoinici care au trecut Carpații înainte sau imediat după Marea Unire din 1918, aducând cu ei o disciplină a muncii și o rigoare tehnică foarte apreciate în Capitală.
Cecilia Puchiu, venind dintr-un neam de negustori din Urlați (zonă recunoscută pentru podgoriile sale și pentru comerțul înfloritor din județul Prahova), aducea în căsătorie „genul” și spiritul comercial din Vechiul Regat. Această fuziune între hărnicia tehnică a Ardealului și capitalul/spiritul comercial din Prahova a dat naștere unui brand de top în București.
