Dacă Dumnezeu mi-ar vorbi într-o zi, ar avea vocea lui Calboreanu. -DFM-
„George Calboreanu a fost un actor genial care a marcat scena teatrului românesc. În 67 de ani de teatru a interpretat o mulțime de roluri și a întrupat o galerie impresionantă de personaje.
S-a născut pe 3 ianuarie 1896 în localitatea Turnișor de lângă Sibiu și a urmat cursurile Școlii de Arte și Meserii din București.
După absolvire, a plecat la Constanța, pentru că voia să se îmbarce pe un vapor și să plece în America, dar a renunțat la idee și a revenit în Capitală, încercând să devină muzician.
Pentru o vreme a cântat în corul unei biserici, iar la începutul Primului Război Mondial a fost mobilizat și trimis în Moldova. În acea perioadă a devenit student al Conservatorului din Iași, la clasa lui State Dragomir, avându-i colegi pe C. Ramadan, Miluță Gheorghiu, Sorana Țopa, Costache Antoniu și Alex Critico.
„Drumul spre teatru începe într-o zi, când ajunge în casa profesorului de la Conservatorul din Iași, State Dragomir, care, bolnav fiind, preda cursuri acasă.”
Calboreanu își va aminti peste ani: „17 februarie 1918 e pentru mine începutul unei vieți noi. Începutul adevăratei mele vieți de muncă, de oridine și disciplină, de control asupra mea (…), eu fiind sculptorul propriului meu lut pe care-l modelam de la zi la zi, dându-i toate formele unei minți oragnizate…
Eu am făcut Conservatorul într-un an și jumătate. Am intrat în februarie 1918 și în iunie aceluiași an am luat doi ani. În al doilea an, primăvara lui 1919, State Dragomir mi-a dat absolvența de patru ani a Conservatorului de Artă Dramatică din Iași cu nota 10”. Sursa: ziarulmetropolis.ro
A iubit teatrul până la moarte
Tânărul a debutat pe scena Teatrului Național din Iași în stagiunea 1918-1919 în piesa „Fântâna Blanduziei” și tot aici l-a interpretat pe Chiriac în „O noapte furtunoasă”.
În 1920, Calboreanu a devenit angajat al Teatrului Național din Cluj, a obținut un premiu care i-a oferit posibilitatea să studieze la Viena, iar la revenirea în țară a fost angajat la Teatrul “Regina Maria”, condus de soții Bulandra. A primit apoi un contract la Teatrul Popular, înființat de Nicolae Iorga, devenind, ulterior, parte din trupele teatrelor particulare conduse de Dina Cocea și Maria Filotti.
În anul 1923, tânărul artist a fost angajat la Teatrul Național din București, pe scena căruia a jucat până la pensionare, avându-i parteneri pe marii actori ai epocii, printre care Aura Buzescu, Sonia Cluceru, Ion Finteșteanu sau George Vraca.
Printre cele mai cunoscute piese în care a jucat se numără „Hagi Tudose”, „Coana Chirița”, „Avram Iancu”, „Pământ”, „Patima de sub ulmi”, „Păpușile”, „Toți fiii mei”, „Dama cu camelii”, „Papucii fericirii”, „Tinerețe”, „Ion Vodă cel Cumplit”, „Iuda”, „Dulcea pasăre a tinereții”, „Complotul condamnaților”, „Maria Stuart”, „Frații Karamazov”, „Oameni pe un sloi de gheață”, „Patima roșie”, „Iulius Cezar”.
Alecu Popovici spunea: „Se opreau tramvaiele, încremeneau zarurile pe tablele jucătorilor de table, nu se mai sărutau îndrăgostiții, pe sub felinarele fără bec, atunci când explodau silabele iar Calboreanu spunea: «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie!» L-am văzut, copil fiind, în «Hamlet», într-o compoziție din care mai făceau parte Vraca și Valentineanu.
Dacă Nottara l-a jucat pe prințul Danemarcei cu barbă, Calboreanu l-a jucat cu burtă. L-am văzut și în Caragiale și în Tenesse Williams. Masivitatea i-a fost pavăză și l-a însoțit în filme. Mi-l închipui urcând pe calul alb al unui răzaș și strigând: «Haideți, băieți!» Și nenumărați boieri, vornici, hatmani ai teatrului nostru, răspunzându-i: «Venim!»” (revista Teatrul 1984)
Pensionarea i-a adus moartea
Când a fost forțat să se pensioneze, unele persoane au împrăștiat zvonul că ar fi bolnav, dar actorul le-a confirmat marea tristețe care-l rodea prin rostirea obsesivă: „Sunt bolnav, de urât!”
Comuniștii îl obligaseră să ia decizia de a se pensiona, iar scena fusese viața lui.
În ultimii ani, după moartea soției și a fiului, marele artist a trăit într-un azil de bătrâni. George Calboreanu a încetat din viață pe 12 iulie 1986, la vârsta de 90 de ani, la București.
La dispariția sa, revista Teatrul scria:
“Așadar, meșterul Calboreanu ne-a părăsit pentru totdeauna. Cu el se duce ultimul mare voievod al teatrului românesc. Și spun asta nu pentru că l-a întruchipat ca nimeni altul pe Ștefan al Moldovei, ci pentru că a stăpânit scena națională șaizeci și șapte de ani, întrecând chiar domnia eroului lui Delavrancea.
Hazul lui Calboreanu avea ceva mucalit, ponosit, îmbufnat, cârcotaș. Pe lângă rolurile jucate în teatru, se adaugă cele din 11 filme, precum și sutele de imprimări la radio, ce au îmbogățit Fonoteca de Aur.
Remarcabilul actor a lăsat posterității nu mai puțin de 343 de roluri, unele dintre acestea memorabile.”
Mai multe detalii puteți citi AICI. Sursa și foto: Newsweek
