Silvia Popovici
De o frumusețe aparte, specială, luminoasă, actrița Silvia Popovici cucerea din prima clipă prin franchețe, talent, autenticitate, noblețe și delicatețea gesturilor. Pur și simplu, fascina. Era o taină. Am iubit-o în toate rolurile ei. Însă, dincolo de reflectoare și aplauze, Silvia Popovici a purtat cu ea o durere care a ucis-o.
Dacă vreți să aflați ce i s-a întâmplat și cine i-a pricinuit suferința, citiți textul de mai jos: -DFM-
„Silvia Popovici a fost parte din Generația de Aur a Teatrului Românesc. Nu a avut parte de rolurile pe care le-ar fi meritat, deoarece cuplul Ceaușescu nu a văzut cu ochi buni căsătoria cu demnitarul comunist Maxim Berghianu. Chiar soțul Silviei avea să mărturisească: „Față de Silvia Popovici conducerea de partid a avut o atitudine ostilă. Ostilă e puțin spus! Mie mi-a cerut oficial Ceaușescu ca Silvia să nu mai facă teatru și film.
Întâi prin [prim-ministrul Ion Gheorghe] Maurer:,,Ar fi bine [ca Silvia Popovici] să intre în învățământ, să nu mai facă teatru și film, pentru că Nicu [Ceaușescu] are gânduri mari cu tine!” Zic:,,Tovarășe Maurer, eu când am intrat în partid, nu am intrat pentru gândurile nimănui, n-am așteptat nici funcții, nici poziții.” Am intrat din convingere! Ceaușescu s-a opus să mă căsătoresc cu Silvia. Mi-a spus:,,Orice profesie, doctor, inginer, ce vrei, dar nu artist”! Nu știu de ce era așa pornit”.
Berghianu, care a fost membru al Comitetului Central al PCR până în 1989, confirmă faptul că familia Ceaușescu a interzis-o pe Silvia Popovici.
„Când m-am căsătorit [cu Silvia Popovici] știam că o să am greutăți. Și Silvia, care este un om foarte înțelept, mi-a spus:,,Maxim, vom avea amândoi de suferit, pentru că eu vin dintr-o lume și tu vii din altă lume”. Dar între noi a existat un sentiment puternic și ne-am căsătorit. A mai trecut un timp, Silvia a mai făcut un film-două. Într-o sâmbătă, eram la Manea Mănescu, care îmi zice:,,Știți, tovarășe Berghianu, trebuie să vă spun o veste cam neplăcută! Tovarășul Ceaușescu a cerut ca tovarășa Silvia să nu mai facă teatru și film!”,,Du-te, domnule! Asta e invenția ta”.,,Nu mă credeți?”,,Nu!”,,Haideți la tovarășul secretar general!”
A dormit doar cu medicamente
Ne-am dus. Și spun:,,Tovarășe Ceaușescu, uite ce spune Manea Mănescu, că dumneavoastră ați fi spus ca Silvia să nu mai facă teatru și film”. Zice:,,Da!”,,Cu ce drept, tovarășe Ceaușescu? Dacă aveți ceva cu mine, judecați-mă pe mine! Ca mine gășiți o mie! Dar ce aveți cu Silvia? Ce aveți cu profesia ei? Ea are vocație pentru meseria asta! Ea nu poate trăi fără teatru! Ea simte nevoia să se descarce în meseria asta a ei! Eu nu pot să fiu criminal cu omul pe care-l iubesc”, a mărturisit soțul Silviei Popovici.
Și atunci, Elena Ceaușescu a decis ca Silvia Popovici să nu mai fie distribuită în filme. A apărut în doar două filme după 1980. Silvia Popovici avea să moară în 1993 la numai 60 de ani. Soțul ei lasă să se înțeleagă că interdicția de a mai juca i-a grăbit sfârșitul. „Din 1967 n-a mai dormit decât cu medicamente… a plâns nopți întregi, pentru că ea trăia pentru teatru! Eu nu am făcut decât să o trag în jos și să-i blochez drumul. Și pentru asta mă simțeam vinovat”, spunea Berghianu.
A debutat în 1954 ca actriță în filmul „La mere”, realizat de studenți. În 1961, actrița devine celebră datorită rolului titular din pelicula de succes Darclee în regia lui Mihai Iacob, unde Silvia Popovici conturează o excepțională imagine a celebrei soprane de origine română Haricleea Darclee, ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu. Au urmat roluri în Omul de lângă tine (1961) și O dragoste lungă de-o seară (1963), ambele în regia lui Horea Popescu, precum și în Pădurea Spânzuraților (1967, r. Liviu Ciulei).
Consacrarea definitivă în cinematograful românesc a venit odată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul Gioconda fără surîs (1968). Silvia Popovici va rămâne multă vreme fidelă regizoarei, cu care va realiza și Serata (1971), Trecătoarele iubiri (1974), Întoarcerea lui Vodă Lăpușneanu (1979).
Preluare de pe site-ul Newsweek – autor Alex Darvari
