Gina Patrichi- 8 martie 1936 – 18 martie 1994
Autor: Razvan Ionescu
„Tin minte ca odata improvizasem cu totii un spectacol de poezie cu care umpleam gradinile de vara din București. Fiecare spunea ce stia. Jimmy Besoiu ne prezenta cu neintrecutul sau talent de causeur. “Gina, tu ce spui?” “Sonete de Shakespeare, draga!” – a raspuns ea cu afect regal.
“Cate?” “Ei, asta-i acuma, cate!!! Un… sonete”!!! Umorul ei era mereu devastator, chiar și atunci cand cadea cumva la mijloc, așa cum s-a intamplat odata, undeva in Marginimea Sibiului, cand am intrat intr-un restaurant modest, dar curat, populat mai cu seama de oieri, unde sibianul Jimmy Besoiu stia precis ca gasim o ciorba de burta grozava. La masa cred ca eram 10 persoane. La un moment dat, Marcel Iures a facut un gest cu mana, fara sa-și dea seama ca picolita se afla cu tava plina cu cele 10 ciorbe exact intre el și Gina. Sase dintre ele, galbene și grase, s-au varsat in intregime pe interpreta Ivonei din “Dimineata pierduta”! Ne-am albit! Incremenit, Marcel se pregatea sa devina fresca. “Serviti și… rochii?” – a intrebat Gina dupa cateva secunde de stupoare tensionata, declansand hohotul general și mai cu seama eliberator. Daca in locul ei ar fi fost altcineva, cu siguranta seara ar fi fost compromisa. Ea insa, a ales instantaneu solutia cea mai simpla. Intr-un loc mai ferit s-a dezbracat la piele și a “imbracat” pe trupul gol una din fetele albe de masa ale localului. In vreme ce o ajuta la aceasta operatiune oarecum anevoioasa, “Pompo” (Irina Petrescu) a mormait imbufnata replica de geniu care avea sa pecetluiasca o seara memorabilia: „Trebuia și-aici sa te remarci!!!”
Autor: Razvan Ionescu
“Ce mult v-am iubit… Amintiri”
Editura CREATOR, Brasov, 2022
„Gina Patrichi, una dintre cele mai distinse și talentate doamne ale teatrului și filmului românesc.
„Mă străduiesc să-mi găsesc momentul meu de adevăr, mi-l contrazic adeseori și, atunci, firește ca nu prea pot să am certitudini. (…)
Eu am orgoliul meseriei mele: acela de a transforma un adevăr improbabil într-un neadevăr posibil.
Trăiesc unele momente până la paroxism, până la stările pe care făpturile echilibrate le văd doar în vis. Pentru a obține asemenea străfulgerări, trebuie ca tot restul de adevăr să fie saturat de semnificații, trebuie practicată o mare economie de mijloace – pentru că momentul de explozie să fie demonstrativ și fascinant în același timp”.
Filme:
„Romeo și Julieta la sfârșit de noiembrie”, „Hanul dintre dealuri”, „Moromeții”, „Stâlpii societății”, „Duminica / Duminica în familie”, Figurantii”, „Sezonul pescarușilor”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Fram”, „Pe malul stâng al Dunării albastre”, „Lumini și umbre”, „Liniștea din adâncuri”, „Saltimbancii”, „Burebista”, „Capcana”, „Cântec pentru fiul meu”, „Probă de microfon”, „Cadavrul viu”,
„În așteptarea lui Lefty”, „Rătăcire”, „Serenadă pentru doua vârste”, „Egmont”, „Să umplem Pământul cu visuri”, „Uitarea”, „Valentin și Valentina”, „Livada de vișini”, „Nu filmam să ne amuzăm”, „Scrisori apocrife”, „Dincolo de nisipuri” etc.
Născută pe 8 martie 1936, Gina Patrichi a fost o perfectionistă a scenei și filmului românesc, o actriță de un farmec aparte, frumoasă, rafinată și cultă, a cărei moarte prematură pe 18 martie 1994 în București a lăsat un gol imens în lumea teatrului și filmului românesc.
A urmat cursurile Institutului de Teatru „I.L. Caragiale” din București, la clasa Aurei Buzescu, timp de trei ani, începând din 1952, fiind admisă cu toate că nu își încheiase încă studiile liceale, dar și exmatriculată înainte de absolvire, din motive disciplinare.
În ciuda exmatriculării din Institutul de Teatru, a fost angajată la nou înființatul teatru din Galați, unde a debutat în spectacolul Nota zero la purtare de Octavian Sava și Virgil Stoenescu, regizat de Valeriu Moisescu, în 21 octombrie 1956. Experiența dureroasă a alungării din școală s-a dovedit în timp benefică, determinând o schimbare de atitudine ce o prefigura pe artista perfecționistă de mai târziu și contribuind, așadar, la formarea conștiinței unei adevărate profesioniste. Gina Patrichi a jucat la Teatrul Dramatic din Galați până în anul 1964, când a fost invitată să se alăture colectivului Teatrului Bulandra din București, condus de regizorul, actorul și scenograful Liviu Ciulei. Aici și-a făcut debutul în 29 ianuarie 1964, în piesa Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian, sub îndrumarea aceluiași Valeriu Moisescu.
În film debutează în 1965, cu rolul Rozei Ianoși din „Pădurea spânzuraților”, opera câștigătoare a lui Liviu Ciulei.
Timp de 20 de ani întruchipează personaje diverse în filme: „Trecătoarele iubiri”, „Nemuritorii”, „Dincolo de nisipuri”, „Proba de microfon”, „Moromeții” etc.
„Filmul este mai categoric. Intri în cadru numai atunci când personajul tău are ceva de comunicat, în timp ce pe scena eu pot să stau nemișcată o jumătate de oră, existând totuși. Este o muncă de elaborare infinit mai mare. Scena oferă consumului meu lăuntric un confort de creație pe care filmul nu-l poate realiza niciodată.”, spunea Gina.
Marile roluri le-a creat în principal pe scena Teatrului Bulandra (cu o excepție notabilă: rolul reginei în spectacolul Antoniu și Cleopatra de William Shakespeare, în regia lui Mihai Măniuțiu, montat la Teatrul Național din Cluj, 1988), pe care a slujit-o până aproape de sfârșit – ultima stagiune: 1992-1993; ultima premieră: Teatrul comic de Carlo Goldoni, în regia lui Silviu Purcărete (22 noiembrie 1992).
A lucrat cu mari regizori, precum Liviu Ciulei, Valeriu Moisescu, Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Radu Penciulescu, Andrei Șerban, Cătălina Buzoianu, și a colaborat extrem de bine cu actorul Ion Caramitru, în postură de regizor, sau coregrafa Miriam Răducanu.
Numele său este legat de montări celebre: Clipe de viață, D-ale carnavalului, Elisabeta I, Victimele datoriei, Puricele în ureche, Azilul de noapte, Hedda Gabler, Interviu, Amintiri, Dimineață pierdută, Hamlet, etc.
În film, actrița și-a făcut debutul, remarcabil, alături de Victor Rebengiuc, în lungmetrajul realizat de Liviu Ciulei după cunoscutul roman „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu.
A creat de asemenea nenumărate personaje memorabile la teatrul radiofonic, jucând în peste 150 de piese.
Gina Patrichi s-a stins din viață la 18 martie 1994, la doar 58 de ani, după ce a pierdut bătălia cu cancerul…
Schimbarea denumirii străzii bucureștene Orlando în „Gina Patrichi” și apoi trecerea la denumirea inițială nu a fost un gest frumos din partea edililor capitalei dar, memoria actriței a rămas vie în memoria celor care au cunoscut-o.
În noiembrie 2008 s-a lansat la Brasov „Carte cu Gina Patrichi”, scrisă de Mircea Morariu.
Actrița este propusa de a deveni „Cetățean de onoare” al Municipiului Galați, având în vedere că a debutat în Teatrul Dramatic Fani Tardini din Galați și premiată în ianuarie 1994 de gala UNITER, pe scena „Teatrului Ion Luca Caragiale” din București cu PREMIUL DE EXCELENȚĂ!” – Sursa Cvl Film– Facebook, Gina Patrichi
