O pagină importantă a muzicii de operă românești, pe care s-a așternut pe nedrept tăcerea, o reprezintă viața și activitatea uneia dintre cele mai mari soprane care a trăit pe aceste meleaguri: Iolanda Mărculescu.
Vocea ei? O bijuterie unicat
Despre soprana de coloratură care în anii 50 concerta pe renumite scene ale lumii, Palais Schwarzenberg -Viena (11, 13 și 14 iulie 1958), China, Vietnam, Finlanda, Italia, China, etc, se mai știu astăzi puține lucruri. Istoria recentă a muzicii culte românești este zgârcită în a oferi date despre cea care, în urmă cu o jumătate de veac, era numită „cristalul nostru de baccara” al cărei nume apărea cu litere de-o șchioapă în ziarele importante ale lumii. Iolanda Mărculescu s-a născut la 2 aprilie 1923 într-o familie de boieri munteni. În copilărie, Iolanda obișnuia să vină în vizită des la mătușa Maria și unchiul Vintilă Mărculescu, directorul școlii vechi din Bușteni. Ei au încurajat-o întotdeauna să urmeze o carieră muzicală datorită timbrului ei vocal spectaculos, unicat. Iolanda avea o voce ca o bijuterie extrem de valoroasă, te fermeca din prima notă și te răscolea într-un mod minunat.
A studiat la Conservatorul din București, avându-l ca profesor pe celebrul tenor Constantin Stroescu. Pentru publicul acelor vremuri Iolanda Mărculescu era o prezență familiară în rolurile precum Rosina, din Bărbierul din Sevilla, de Rossini, Susanna din Nunta lui Figaro, de Mozart, Lakme, din opera Lakmé de Delibes, Despinetta din Cosi fan tutte, de Mozart, Zerlina din Don Giovanni, de Mozart sau Lisetta din Amorul doctor, de Pascal Bentoiu. Iolanda cânta muzică franceză ca nimeni alta. Era o maestră a liedului.
Soprana Georgeta Stoleriu a fost studenta Iolandei Mărculescu între 1965 și 1968. Prietenia care s-a legat între cele două artiste a durat ani de zile. „M-a marcat pentru toată viața întâlnirea cu doamna Iolanda Mărculescu”, mărturisește soprana într-un material realizat de Televiziunea Română. Iolanda era cultă, blândă, impecabilă, meticuloasă. Respecta întotdeauna partitura. Stilul, delicatețea și eleganța o caracterizau în arta muzicală, pe scenă, în activitatea de profesor și în viața personală.
Originea ei nobiliară avea să-i aducă mari necazuri odată cu instaurarea regimului comunist. Ba mai mult! La sfârșitul anilor 60, după o vizită la Viena, de unde cumpărase câteva documente religioase, absolut inofensive, Iolanda Mărculescu a început să fie șantajată de Securitate, care i-a propus să colaboreze. A fost momentul în care a decis să părăsească țara alături de soțui ei, Alexandru Stern.
În urma acestui fapt, puterea de la București a condamnat-o la 20 de ani de închisoare. Așa cum s-a întâmplat și cu alte personalități ale istoriei noastre contemporane incomode pentru dezideratele Partidului Comunist Român și numele ei a fost șters, sau, mai bine zis, s-a încercat ștergerea lui, din memoria colectivă și nu numai. Deși la Televiziunea Română, Radio și Casa de Discuri Electrecord existau numeroase înregistrări cu Iolanda Mărculescu, foarte puține dintre ele au fost salvate. Era pusă pe lista neagră, iar rudele ei de sânge rămase în țară, cât și cele prin alianță, se temeau și să-i pronunțe numele pentru a nu fi acuzate că au relații cu străinii, mai ales că Iolanda fusese considerată „trădătoare de neam și de țară”. Chiar și legăturile cu fostele ei studente și eleve, unele dintre ele eminente, au fost alterate de această situație.
