„Un pamflet anti – Adrian Păunescu apărut prin anii ’80 și care circula xeroxat, fiind difuzat și la Radio Europa Liberă, în lectura lui Neculai Constantin Munteanu. Unii îl atribuiau – probabil, după stil – lui Eugen Barbu, iar C.V. Tudor îi confirmă paternitatea pamfletului. Care începuse să circule după căderea în dizgrație a lui Păunescu, adică după „incidentul de la Ploiești” din 1985, când în urma unei „pene de curent” s-a creat (noaptea) o busculadă pe stadionul unde se desfășura Cenaclul Flacăra, rezultând cinci morți și zeci de răniți. Cenaclul este interzis în urma incidentului, iar Păunescu trimis „la munca de jos” (într-o redacție a unei publicații culturale).
Folkul și Porcul sau Fleica și Drapelul
Năpăstiile la poporul român se zice ca sînt de la Dumnezeu. De ele nu poți să scapi: cutremure, inundații, focuri, ciumă, holeră, brîncă, moartea-n vite, cîte și mai cîte.
Unele dintre ele par mai rele decît războiul, pentru că cel puțin in cazul acestuia există un orecare ceremonial: ultimatumuri, tratative, trădari, pe cînd în cazul seismelor, te culci treaz și te scoli mort. Nimeni, în afara șobolanilor de apă și a șerpilor nu are presentimnetul unor asemenea catastrofe. Cînd venea «aia urîtă», se băteau clopotele și în porțile muribunzilor se atîrnau niște cîrpe negre, apăreau butoaie cu oțet – ca să nu te spurci – mai exista și metoda izolării, a lanțului pus la poartă și a arnăuților care trăgeau cu pușcociul ca nimeni să nu se apropie de locul nesănătos. Cadavrele se ardeau – vaccinuri nu existau – dar te mai salva cîte unul care furase vreun cui de pe crucea lui Hristos și pe care nu-l atingeau pojarurile și scabia, nici buba neagră.
Noi, cei de azi, cu toate penicilinile, iată, nu ne putem feri de un flagel devenit coșmar, de balega asta mare de om care-ți intră în casă cînd ți-e lumea mai dragă: pe la opt sera, pe la nouă, pe la cinci pe la ora cucuvelelor; ai, n-ai chef de el, îți pătrunde în dormitor, te persecută, urlă la tine, joacă geamparalele ca starostii de pușcării, belește ochii ăia mari ai lui și te amenință: «Nu scapi de mine! Mă dorești, nu mă dorești, eu tot dau năvală!»
La «Ora copiilor» sau la «Să învățăm semnele de circulație», el nu lipsește. Dacă te afli în vreun loc mai dosit și ai uitat să îți iei hîrtie higienică cu tine, n-avea grijă: în Programul de Radio, în Buletinul filatelic sau, și mai rău, într-o revistă proprie, unde se fotografiază și se autoslăvește cu chitaroizii lui, cîntînd din zdrîng în fața reflectoarelor, tot de el dai. Petreache Lupu din Maglavit a fost un dulce copil. În cenaclul său nasc fecioarele și băieții se despoaie, uitîndu-și prezervativele printre scaune, bătrînii se vindecă de trînji instantaneu și umblă ca milogul din Capernaum.
Mîntuitorul tineretului, strînge toată pleava bacantelor în tribune sub faldurile tricolorului, mai vîră cîte o strîmbă ca să fie, să se găsească, la o adică poet al tăgadei și apolog în acelați timp, duplicitar pînă-n măduvă, vrea să le facă pe toate în văzul lumii. Pe unde scurte, pe unde lungi, pe unde vrei și pe unde nu vrei; el ne învață ce e Patria, ce-i cu România și cu limba strămoșilor. Se visează Eminescu, dar de sub sutană îi scapă coada dracului.
Fleica și Drapelul, Folkul și Porcul! Iată programul său electoral.
Nu trebuie uitat ca un asemenea instrument de produs stupidități trebuie plătit și bine hrănit, ca să umple buzunarele cu îngrășăminte; el are nevoie de Mercedesuri cu tarif redus pentru că în Dacia i se apleacă; vrea să fie gîdilat la găoz și, mai ales să fie întîmpinat cu «pun-te masă, scoal-te masă», ca mațul său cere! Din Pașcani pînă-n Constanța, de la Satu Mare la Craiova se aude guițatul unanim al turmelor sacrificate pe altarul muzicii tinere, al cărei lider este! Plîng hotelierii neplătiți, plîng șefii de sală rămași fără salarii pe cîteva luni, pentru că Bărăictarul, cu banda lui, face pustiu prin magazii, pivințe și frigidere. Și mai ia și acasă…
