Câte becuri? 🙂
Amintiri din studentia Elenei.
Imi amintesc acum cu zambetul pe buze de un 1Martie, petrecut in timpul studentiei, plin de umor și un coș de ghiocei.
S-a nimerit ca intr-un an, ziua de martisor sa fie chiar intr-o zi in care aveam armata. Eram echipate inca in tinuta de iarna, cu uniforma din postav gros, cu manta și caciula (cu blanita), plus bocancii de rigoare.
Afara era o vreme minunata, cald, placut – venise primavara!
Dupa 6 ore de manevre și exercitii, pe camp, undeva in afara Iasi-ului ne intorceam in Tudor, marsaluind și cantand.
Eram ca un grup de dezertori, descheiate la nasturii mantalelor și vestonului, cu caciulile puse aiurea (pe-o ureche, pe ceafa) și ne taraiam parca spre plutonul de executie. Nimeni nu avea chef sa asculte ordinele locotenentei, care ba voia sa ne deplasam in pas de defilare, ba in pas de mars, ba sa cantam. Lalaiam și ne miscam ca niste betivi care se intorceau acasa, afumati, de la crasma. Nu ne doream decât sa ajungem mai repede la camin și sa avem noroc sa fie apa calda, sa aruncam cat colo hainele acelea imputite și grele și sa facem un dus.
Intr-un final am ajuns in complex. Aici, tarabe cu martisoare și tiganci cu flori de primavara. Pe garduturile din fier forjat, baietii stateau ca porumbeii pe sarma și comentau la adresa noastra.
Eu, bucurandu-ma sa vad primii ghiocei, am decis sa-mi cumpar un buchetel. Dupa indelungi negocieri cu tiganca, in scopul de a-mi da floricelele la 1 leu (ca doar atat aveam), am facut targul și mi-am ales buchetelul. Și acum urma sa platesc leul. Banii erau undeva in buzunarul pantalonilor. Dar cum sa ajung la ei?! Manta, veston, caciula, toate erau parca impotriva mea. Mai ales caciula, ba imi cadea pe jos, ba pe ochi. Un spectacol hazliu, demn de cascadorii rasului. In jurul meu toata lumea radea. La un moment dat, pe cand am gasit și eu banii, un baiat vine amuzat și-mi zice:
Scuze, imi dai voie sa-ti platesc eu florile? M-am distrat pe cinste și consider ca meriti! Esti foarte draguta!
Nici n-am apucat sa zic ceva și cumparase toti ghioceii pe care-i mai avea tiganca in cos.
așa ca imbujorata de emotie, cu bratele pline de flori, cu caciula pe-o ureche și mantaua falfaind am ajuns și eu in camera de camin, spre amuzamentul teribil al tuturor.
Sa trecem acum și la invatat.
In sesiune, daca doreai sa inveti in liniste mergeai la biblioteca. In general, pe mine nu m-a deranjat galagia. Și parca iti era lene sa te mai imbraci sa mergi in oras, etc. In plus, daca iti lipsea un curs in camin, il puteai imprumuta, daca nu intelegeai ceva, aveai colege cu care sa discuti, sa intrebi.
In sala de lectura din camin se putea invata, mai ales la mate, chimie, fizica, unde trebuia sa inveti scriind (demonstratii, formule). In timpul semestrului, orarul fiind foarte aglomerat, și sambata și duminica avand chef de discoteca, teatru, cinema, in sesiune te trezeai in fata unor mormane de cursuri parca SF, predate de extraterestri. Și atunci sa vezi panica. Intrebari de genul:
„Tu până la ce curs ai ajuns? Tu reusesti sa termini materialul? Intelegi ceva?”- Se auzeau la tot pasul.
Eu nu ma laud, dar aveam și bazele foarte solide din liceu și am și memorie buna și o metoda logica de invatat, așa ca imi permiteam glume de genul:
„Eu am trecut peste toata material!!!!!!!!!!!”
Dintr-o data, se auzea:
”Cuuuuuuuuum! Nu se poate!”
„Ba da! Simplu!” ziceam eu. ”Am pus toate cursurile pe jos și am pasit peste ele. Deci am trecut astfel peste toata materia!”
„Of, iti arde de glume!” Toata lumea radea și ne mai detensionam putin.
Primul meu examen a fost la matematica. Nu aveam emotii. Stiam ca este un examen scris și daca obtii cel putin 8 nu mai trebuie sa te prezinti la oral. Dintotdeauna mi-au placut examenele scrise. Poti sa te concentrezi mai bine, subiectele sunt de nivel mediu, cuprind toata material. Nu este ca la oral, cand poti nimeri un bilet mai ghinionist, din ceva ce nu ai citit, timpul este mai scurt, emotii fata in fata cu profesorii. In fine, asta este parerea mea. Sa revenim.
Era imperios necesar sa iau 8 pentru că doream sa-mi mentin bursa și imi era teama de oral, pentru că despre profesor circulau tot felul de legende. Se spunea de catre studentii mai mari, ca daca atunci cand trageai biletul, miscai cheile asezate pe masa, te pica. Sau profesorul te intreba: „Cate becuri sunt in sala?”
Daca numarai becurile și spuneai numarul obtinut, raspunsul era: Gresit! „In sala sunt un alt numar de becuri, pentru că mai am și eu unul sau doua in buzunar!” (radea profesorul și te pica). A fost și un caz celebru in care un student l-a pus cu botul pe labe pe profesor la faza asta cu becurile astfel:
Profesorul: Spune-mi cate becuri sunt in sala și te trec!
In sala erau 8 becuri.
Studentul zice: Sunt 9 dom’profesor!
Gresit! Spune profesorul. Sunt doar 8. Nici nu stii sa numeri! Ai crezut ca merge sa spui cu unul mai mult, ca am ascuns eu in buzunar un bec. Crezi ca nu știu ce vorbiti voi studentii intre voi! Ghinion! Esti picat!
„Stati dom’profesor, ca mai am eu unul in buzunar!” zice studentul, și scoate becul, triumfator! „De aceea am zis 9 becuri!”
Recunosc, legenda spune ca profesorul a avut simtul umorului și i-a dat 10 pentru inventivitate!
așa ca nedorind sa ma confrunt cu asemenea riscuri, m-am concentrat și am reusit sa iau examenul inca din scris (am luat 8) și nu mai m-am prezentat la oral.
ca să nu fiu tentata sa merg sa-mi maresc nota (exista aceasta posibilitate, mergand și la oral, dar era ca și cu datul vrabiei din mana pe cioara din gard) am mers la o întâlnire cu baiatul sefului de gara din Iasi (cel care mi-a dat vestea reusitei la admitere) și am vizitat orasul.
Autor: Elena Bonta
