Ordinul de a limita sistemul de comunicații prin satelit folosit de armata ucraineană pe front a pornit din interiorul Casei Albe, potrivit unei investigații Reuters publicate joi, 15 octombrie. Agenția citează doi oficiali americani și un oficial occidental informați despre caz, care spun că instrucțiunea a ajuns la conducerea Pentagonului, nu direct la SpaceX.
Este vorba despre Starshield, varianta militară a rețelei Starlink, operată de compania lui Elon Musk. Potrivit surselor Reuters, mesajul primit de liderii Departamentului Apărării cerea ca serviciul pentru armata Ucrainei să fie încetinit. Oficialii nu au precizat cine anume din Casa Albă a luat decizia și nici cine a pus-o în aplicare.
Ce s-a întâmplat pe front
În cursul acestei săptămâni, oficiali ucraineni au semnalat că terminalele militare Starlink nu mai funcționau atunci când erau montate pe obiecte aflate în mișcare rapidă. Problema a afectat dronele ucrainene care folosesc aceste receptoare pentru sistemele de ghidare de la bord.
Potrivit Kievului, restricțiile au îngreunat misiunile de lovire a forțelor și a liniilor de aprovizionare rusești din teritoriile ocupate. Au fost încetinite și dronele interceptoare cu care Ucraina doboară dronele rusești de tip Shahed. Mai multe unități militare au raportat probleme serioase de conexiune pe parcursul zilei de miercuri, notează publicația Kyiv Independent.
Joi, o persoană din Ministerul ucrainean al Apărării a declarat pentru Reuters că receptoarele funcționau din nou în mișcare, dar doar până la o viteză de aproximativ 160 km/h. Ulterior, presa ucraineană a relatat că serviciul Starshield a fost reluat integral.
Casa Albă neagă implicarea lui Trump
Întrebat de Reuters, un înalt oficial american a declarat că „președintele nu a făcut niciodată o asemenea cerere”. Casa Albă nu a răspuns însă la întrebarea dacă alți membri ai administrației ar fi putut da ordinul.
Elon Musk a afirmat miercuri, pe rețeaua X, că sistemele Starshield sunt deținute și controlate de guvernul american. Prin urmare, a spus el, orice limită de viteză sau de utilizare este stabilită de armata SUA sau de președinte. Semnal a relatat atunci poziția exprimată de Musk, care a pus limitele Starshield pe seama armatei americane.
SpaceX, Pentagonul și ambasada Ucrainei la Washington nu au răspuns solicitărilor Reuters. Pentagonul este cel mai mare client al serviciului Starshield și a cheltuit miliarde de dolari pe Starlink și Starshield, inclusiv pe sateliți dedicați.
Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat pentru Reuters că, marți și miercuri, Kievul a contactat Casa Albă, Departamentul de Stat și Pentagonul pentru explicații. Răspunsul primit a fost că decizia aparținea Casei Albe, a spus acesta.




