Turiștii care rezervă o cameră de hotel în Italia și plătesc prețul afișat pe platforma de rezervări descoperă adesea, la recepție, o sumă suplimentară. Este vorba despre taxa turistică din Italia, cunoscută oficial drept imposta di soggiorno, iar la Roma drept contributo di soggiorno.
Nu este o taxă națională, cu o valoare unică valabilă în toată țara. Fiecare municipalitate decide dacă o aplică, cui i se adresează și ce tarif percepe, în limitele stabilite de legea centrală.
Ce este taxa și cine este obligat să o plătească
Cadrul legal este dat de articolul 4 din Decretul legislativ nr. 23/2011, care permite municipalităților să introducă această taxă. Banii merg, potrivit legii, către finanțarea turismului local, întreținerea patrimoniului cultural și serviciile publice din oraș.
Taxa se aplică persoanelor cazate în structuri turistice: hoteluri, dar și B&B-uri, apartamente de vacanță, case de oaspeți, campinguri sau pensiuni de tip agriturismo. Calculul se face, de regulă, per persoană și per noapte, cu un plafon de nopți pentru care se percepe — de exemplu, maximum 10 nopți consecutive la Roma și șapte la Florența.
De ce nu apare taxa în prețul cazării
O cameră rezervată la 100 de euro pe noapte poate reprezenta doar costul cazării, în timp ce taxa de oraș se calculează separat. Unele platforme o afișează încă de la rezervare, în alte cazuri turistul o achită direct la unitate, la sosire sau la plecare.
Suma nu este aceeași nici între unități din același oraș, pentru că depinde de categoria structurii. La Milano, de exemplu, tarifele valabile din aprilie 2026 pornesc de la 3 euro pe noapte pentru un hotel de o stea și ajung la 12 euro pentru unul de cinci stele, potrivit informațiilor publicate de primăria orașului. Pentru B&B-uri și mai multe tipuri de închirieri turistice, tariful este de 9,5 euro.
Cât costă în marile orașe italiene
La Roma, contribuția de soggiorno variază între 3 euro (hoteluri de una și două stele) și 7 euro (cinci stele) pe persoană și pe noapte, aplicată pentru maximum 10 nopți consecutive în aceeași structură. La Florența, taxa se calculează în funcție de tipul unității și se aplică nerezidenților, pentru cel mult șapte nopți. La Napoli, tarifele diferă tot după categoria și tipul cazării, stabilite de administrația locală.
Potrivit unor estimări ale Osservatorio Nazionale sulla Tassa di Soggiorno, gestionat de firma de consultanță Jfc, veniturile colectate la nivel național din această taxă ar putea depăși, în 2026, 1,3 miliarde de euro, pe fondul creșterii tarifelor în unele orașe și al extinderii taxei către noi localități. Cifra este o estimare de piață, nu o cifră oficială a statului italian.
