Raza Lunii a scăzut cu aproximativ 45 de metri în ultimele 400-800 de milioane de ani, potrivit unui studiu publicat pe 14 octombrie în The Planetary Science Journal. Cercetătorii conduși de geologul Thomas Watters, de la Muzeul Național al Aerului și Spațiului din cadrul Smithsonian, au ajuns la această estimare după ce au cartografiat peste 10.000 de falii recente pe suprafața satelitului.
Faliile au fost identificate în imaginile camerei LROC, montată pe sonda Lunar Reconnaissance Orbiter a NASA. Echipa a folosit aceste date pentru a calcula cât s-a contractat Luna, pe măsură ce interiorul ei se răcește.
Ce au găsit cercetătorii
Hărțile realizate de echipă includ peste 8.900 de scarpe lobate și peste 2.000 de creste mici din câmpiile întunecate ale Lunii. Scarpele lobate sunt trepte lungi și curbate în relief, cu o pantă abruptă și una lină, înalte de obicei de câteva zeci de metri. Ele se formează atunci când scoarța se contractă, se fisurează, iar o parte a ei este împinsă în sus de-a lungul unei falii.
Crestele din câmpii arată ca niște riduri înguste pe suprafața lunară și provin din același proces. Watters a declarat că numărul faliilor recente vizibile în imaginile LROC este mult mai mare decât și-ar fi imaginat.
Din cele două tipuri de structuri au rezultat cele 45 de metri. Estimarea se încadrează între 42 și 46 de metri, potrivit unei prezentări a studiului publicate de The Brighter Side.
De ce se micșorează Luna
Se consideră că Luna s-a format în urmă cu aproximativ 4,5 miliarde de ani, după o coliziune între Pământul aflat în stadiul incipient și un obiect masiv numit Theia. De atunci, interiorul ei se răcește treptat, iar răcirea produce contracția. Semnal a relatat și despre ipoteza că Luna a fost acoperită de un ocean de magmă în primele ei etape.
Ritmul contracției este foarte lent: aproximativ un metru de rază la fiecare 10 milioane de ani, potrivit IFLScience. Raza Lunii măsoară circa 1.738 de kilometri, deci pierderea de 45 de metri reprezintă sub 0,01% din ea și nu se vede cu ochiul liber.
Cifra se compară cu estimări mai vechi. În 2010, o echipă condusă tot de Watters estima o scădere a razei de circa 100 de metri, pe baza primelor scarpe lobate noi identificate în imaginile LRO. Pe Mercur, un corp mult mai mare, scăderea este de ordinul a 1-2 kilometri, potrivit Smithsonian.
Estimarea de acum este modestă și, după cum notează The Brighter Side, ridică semne de întrebare asupra unor modele termice care prevăd o contracție mult mai mare.
Fără plăci tectonice, dar cu falii peste tot
Pământul are aproximativ 15 plăci tectonice majore, iar cutremurele se concentrează de obicei la marginile lor. Luna nu are deloc plăci: învelișul ei exterior este o singură piesă, spartă de falii apărute pe măsură ce satelitul s-a contractat. De aceea, crăpăturile sunt răspândite pe toată suprafața, nu grupate la granițe.
