Garda Națională de Mediu (GNM) a anunțat amenzi în valoare totală de 795.000 de lei, trei sistări de activitate, o sesizare penală și un utilaj confiscat, în urma a 55 de controale declanșate de peste 1.300 de sesizări privind mirosul insuportabil resimțit în București și Ilfov pe 17 și 18 august. Comisarii au restrâns cercul la două surse probabile: depozitul de deșeuri de la Vidra și stația de epurare de la Glina.
Sesizările s-au concentrat în sudul Capitalei
Experții GNM au distribuit pe hartă cele peste 1.300 de sesizări de disconfort olfactiv și au constatat o concentrare majoră în Sectorul 4, dar și o arie extinsă de afectare în zona de sud-sud-est a Bucureștiului și Ilfovului. Reclamațiile au descris mirosuri diferite — de levigat și deșeuri, asociate hidrogenului sulfurat sau de substanțe chimice — ceea ce a determinat autoritatea să vizeze mai multe tipuri de activități cu potențial de a genera emisii odorante, de la gestionarea deșeurilor la procesarea cărnii și producția de medicamente.
Neconformități la depozitul de la Vidra
La depozitul de deșeuri de la Vidra, comisarii au constatat că gazele de depozit au fost captate incomplet, din cauza tasării insuficiente a deșeurilor, o situație care poate favoriza migrarea necontrolată a gazului în atmosferă. Operatorul a fost sancționat cu 40.000 de lei pentru nerealizarea monitorizării tehnologice corespunzătoare, iar GNM a dispus 11 măsuri de conformare menite să limiteze disconfortul olfactiv asociat depozitării.
Instalații nefuncționale la Glina
Cele mai multe neconformități au fost descoperite la stația de epurare de la Glina, unde comisarii au grupat problemele în patru categorii. Incintele de deshidratare a nămolului funcționau cu ușile larg deschise, ceea ce a anulat regimul de depresiune care ar fi trebuit să capteze emisiile olfactive. Nămolul deshidratat era, la rândul lui, evacuat în containere deschise.
Rapoartele analizate de GNM arată că, în perioada cu cele mai multe sesizări, funcționau simultan toate cele trei centrifuge ale stației, ceea ce a dus la eliminarea unei cantități mari de aer viciat pe amplasament. Funcționarea simultană a celor trei centrifuge s-a oprit la ora 9:00, pe 18 august — moment care coincide cu scăderea bruscă a numărului de sesizări din teren.

