Două parcări mari intră în funcțiune de la 1 iulie
Primăria Capitalei anunță că Park&Ride Pantelimon și parcarea de la Arena Națională, cunoscută și ca „Lia Manoliu”, vor fi date în folosință de la 1 iulie. Cele două parcări cu plată însumează 1.746 de locuri și au fost reabilitate înainte de deschidere, după perioade lungi în care nu au fost utilizate.
Potrivit informațiilor transmise de municipalitate, parcarea publică de la Arena Națională are 1.248 de locuri, dintre care 31 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități și 31 sunt destinate categoriei „mamă și copil”. Spațiul depășește 30.200 de metri pătrați și este organizat pe parter și trei niveluri. Accesul se face din bulevardul Basarabia, prin căi special amenajate pentru intrare și ieșire.
Câte locuri are Park&Ride Pantelimon?
Park&Ride Pantelimon oferă 498 de locuri de parcare, dintre care 6 sunt rezervate persoanelor cu dizabilități și alte 6 pentru categoria „mamă și copil”. Parcarea are peste 4.500 de metri pătrați, este dispusă pe trei niveluri și are acces din șoseaua Pantelimon.
Primăria precizează că ambele parcări dispun de pază non-stop, monitorizare video, lifturi, grupuri sanitare, acces pietonal dedicat și scări de evacuare. În ultimele săptămâni, spațiile au fost igienizate și pregătite pentru utilizare, după ani în care au rămas nefolosite.
Ce tarife vor plăti șoferii?
Tarifele anunțate de municipalitate sunt de 5 lei pe oră și 30 de lei pe zi. Sunt disponibile și abonamente: 500 de lei pe lună pentru abonamentele de tip zonă unică și 50 de lei pe lună pentru abonamentele de tip riveran.
