Ministrul interimar al Transporturilor, Radu Miruță, a anunțat convocarea Adunării Generale a Acționarilor Metrorex pentru a propune demiterea conducerii companiei. Decizia vine în urma unui control care a scos la iveală mai multe nereguli.
Totodată, oficialul a precizat că majorarea prețuluibiletului de metrou nu va mai intra în vigoare la 1 mai.
Controlul care a declanșat decizia
Radu Miruță a explicat că verificările realizate de Corpul de Control au scos la iveală probleme financiare și administrative semnificative.
„În cele două zile de când am ajuns la Transporturi, m-am uitat la situația financiară și am încercat să înțeleg argumentele pentru scumpirea biletelor de metrou de la 5 la 7 lei. Suma rezultată din această creștere ar fi de 59 milioane de lei pe an, ceea ce înseamnă aproape 2,5% din întreg bugetul Metrorex. Nu e normal ca cetățeanul să plătească dacă există situații în care angajați ai statului se îndestulează din acești bani care se cumulează la bugetul de stat.
Am căutat dacă există alternative, pentru că dintr-o reorganizare a companiei Metrorex să se compenseze această sumă de 59 de milioane de lei pe an. La prima verificare am găsit 60 de milioane de euro, ani neîncasați, din penalități care au fost date pentru întârzierea unui singur contract. A durat 9 luni în care în care ar fi trebuit să se emită de a doua zi factura de penalități până când s-a emis. După ce s-a emis factura, nu s-a mai făcut niciun pas. Doar de aici sunt de cinci ori mai mulți bani decât s-ar fi obținut din creșterea acestui bilet.
Am găsit o situație cu neînchirierea spațiilor comerciale din rețeaua stațiilor de metrou. Am găsit contracte de publicitate care au fost date fără o procedură competitivă, imaginându-vă cam câți bani s-ar putea pierde din faptul că nu s-a organizat o procedură competitivă. Am găsit o companie care utilizează gratuit depouri și clădiri ale Metrorex, am găsit baza sportivă de la Ciurel, pe care o folosește sindicatul Metrorex pentru a încasa bani din activitățile de acolo fără a exista bază legală pentru asta și fără a plăti bani pentru Metrorex, care e proprietarul. A existat un contract, dar a expirat de mult timp, însă sindicatul a continuat să facă bani de pe niște bunuri ale Metrorex.


