Florăreasa Carmen Simion spune că viața ei s-a schimbat după mutarea impusă de primarul Daniel Băluță pe strada Avalanșei din București.
Copilăria florăresei din zona Lemaître
Florăreasa Carmen Simion a crescut între tarabe și buchete, în zona Lemaître și la Foișorul de Foc, unde mergea alături de mama ei, Victora, și de bunica Didina. Ea își amintește că vindea flori de la vârsta de opt ani, iar locul i-a rămas în minte ca spațiul în care a învățat meseria și ritmul pieței.
„Aveam opt ani și stăteam cu mama la flori și vindeam”, spune Carmen Simion. „Mergeam și la bunica Didina la Foișorul de Foc. Mama vindea mai mult clandestin. N-avea tonetă de flori, dar bunica mea avea tonetă de flori.” Pentru ea, acel colț de București nu era doar o adresă. Era un punct fix al vieții de familie.
De aici vine și refuzul ei de a pleca prea departe. Carmen Simion spune că a ales să rămână în același perimetru pentru că știa zona, clienții și obiceiurile lor. În meseria ei, locul înseamnă trafic, chipuri cunoscute și vânzare zilnică. Când primăria a decis mutarea, ea a simțit că i se rupe o legătură veche de zeci de ani.
Cum a intrat în meserie
În familia ei, florile nu erau un hobby. Erau mijloc de trai. Carmen Simion spune că a învățat să aleagă marfa după sezon și după cerere, iar copilăria i-a fost marcată de drumurile către grădinari. A mers la Abatorului, la Copăceni și la Jilava, acolo unde se cumpărau florile înainte să ajungă în oraș.
„Așa am crescut”, spune ea. „Înțelegeai viața după ce flori îți dădea natura.” La vremea aceea, vânzarea se făcea simplu. Primăvara aducea narcise, lalele, zambile și ghiocei. Vara veneau gladiolele și trandafirii de grădină. Toamna era vremea crizantemelor. Iarna, spunea ea, rămâneau imortelele și puține garoafe.
De la florile naturii la marfa din sere
Floriereasa Carmen Simion spune că piața s-a schimbat radical. Dacă odinioară marfa venea mai ales din grădini și din sezon, acum florile ajung din sere, din Olanda, Ecuador și Columbia. Ritmul nu mai este dictat de vreme, ci de importuri, stocuri și gustul cumpărătorului.
„Acum vorbesc serele”, explică ea. „Avem frezii, lalele, crizantemă olandeză, trandafiri mici, trandafiri mari, crini albi, crini roz, crini asiatici. Avem trandafir de la Ecuador, e și crin, e și astromelia.” Pentru oamenii din branșă, asta înseamnă mai multă marfă, dar și o presiune mai mare pe bani și spațiu.
Carmen Simion spune că în trecut florile se vindeau mai simplu și se aruncau rar. Acum, oferta este mult mai largă, dar marfa trebuie ținută în vitrină, iar asta costă. În opinia ei, clientul vine să cumpere puțin, însă vrea să vadă mult. Această diferență între ce se vinde și ce trebuie expus apasă cel mai tare pe micii comercianți.
Ce caută clienții astăzi
Florăreasa spune că oamenii nu mai cumpără buchete mari. De cele mai multe ori, iau trei fire, uneori cinci, rar șapte. În schimb, se așteaptă să vadă zeci de variante și combinații. „Dacă vor să cumpere trei trandafiri, vor să vadă 200 de fire de trandafiri”, explică ea. Asta obligă florarii să investească în prezentare, chiar și atunci când vânzarea finală este mică.
La tarabă, imaginea a devenit la fel de importantă ca produsul. Carmen Simion spune că oamenii vor flori curate, fără pământ și fără ghimpi, dar nu mai acceptă semnele naturale ale plantei. Pentru ea, asta schimbă sensul meseriei. Nu mai este doar comerț cu flori, ci și un joc al aparențelor, în care marfa trebuie să arate perfect înainte să ajungă în mâna clientului.
