O mamă și fiul ei, în lupta cu o boală rară: 22 de ani de suferință și speranță.
Gabriel s-a născut aparent sănătos. Un copil normal, de 3,6 kilograme și 50 de centimetri, așa cum visează orice mamă. Nimic nu anunța coșmarul care avea să înceapă doar câteva luni mai târziu.
La vârsta de 5 luni, Gabriel a suferit o paralizie temporară la piciorul stâng. Medicii din România au văzut pe radiografie ceea ce părea o fisură de femur și i-au imobilizat piciorul în ghips. După scoaterea ghipsului, însă, piciorul nu doar că nu și-a revenit, ci a devenit dublu ca volum față de cel drept.
„Mi s-a spus să nu mă sperii, că o să revină la normal când va începe să meargă”, povestește Oana Bălăcean, mama lui Gabriel. „Dar instinctul de mamă nu m-a lăsat să cred asta.”
Alți medici au confirmat ceea ce nimeni nu voia să audă: Gabriel suferă de sindrom Klippel-Trenaunay, o boală rară, gravă, progresivă. Mai mult, imobilizarea piciorului a accelerat manifestarea malformației, care, spun specialiștii, ar fi apărut oricum mai târziu, la pubertate.
„Când doctorii ne-au citit din cărțile medicale despre această boală cruntă, nu mi-am imaginat niciodată că va deveni atât de agresivă. Niciodată!”
Tatăl a plecat. Mama a rămas singură
La doar trei zile după naștere, tatăl lui Gabriel a plecat. „Mi-a spus: «Sunt prea tânăr să fiu tată». Și a dispărut. Nu l-a recunoscut niciodată. I-am scris mai târziu, i-am spus că Gabriel își dorește să-l cunoască. Răspunsul a fost că nu-l interesează.”
Din acel moment au fost doar ei doi: „Mami și Gabi”.
Fără sprijin financiar, fără familie apropiată, fără siguranță. Au trăit în chirie, plătită din pensia de handicap a lui Gabriel. Mama spune deschis că, fără ajutorul părintelui duhovnic și al oamenilor din biserică, ar fi ajuns în stradă. „Suntem ortodocși. Nimic fără Dumnezeu. Absolut nimic.”
Ani de durere, infecții și operații care n-au ajutat
Boala lui Gabriel a evoluat nemilos. Dureri permanente, scurgeri de limfă prin piele, infecții repetate (erizipel), răni care nu se vindecă. Calmantele nu mai funcționează. Morfina nu mai ia durerea – „doar îl amețește”. „Nu se plânge niciodată. Nici când îl doboară suferința atroce. De aceea eu lupt cu toată puterea mea de mamă.”
În 2019, mama lui Gabriel a decis să caute ajutor în afara României, unde i s-a spus clar că boala este prea rară pentru a fi tratată. A ajuns la Paris, la dr. Becker, specialistă în această afecțiune. Pandemia a pus totul pe pauză. Abia în octombrie 2023, Gabriel a ajuns din nou la consultație, deja în stare gravă.
