Detalii cutremurătoare ies la iveală după accidentul cumplit petrecut duminică dimineață pe un drum național din județul Dolj. Doi șoferi și-au pierdut viața, iar o femeie de 30 de ani se află în stare gravă, după ce două mașini s-au ciocnit frontal.
Potrivit primelor informații, tânărul de 20 de ani, aflat la volanul uneia dintre mașini, ar fi pierdut controlul direcției și a intrat pe contrasens. În apropierea sa, anchetatorii au găsit un telefon mobil pe care rula un joc online, ceea ce ridică suspiciunea că acesta se distra pe telefon în momentul impactului.
Coliziunea a fost devastatoare. Ambele mașini au fost distruse complet, iar șoferii au rămas încarcerați între fiarele contorsionate.
„S-au constatat trei victime încarcerate. O persoană de sex feminin a fost transportată cu traumatisme la spital, iar celelalte două, în urma descarcerării, au fost declarate decedate”, a declarat plt. adj. Barbu Cornel, șeful gărzii de intervenție și stingere.


