Societate

A sunat la 112 de pe telefonul furat, după ce s-a rătăcit într-o zonă frecventată de urși

de Dana Mateescu ·

A sunat la 112 de pe telefonul furat, după ce s-a rătăcit într-o zonă frecventată de urși — Societate
A sunat la 112 de pe telefonul furat, după ce s-a rătăcit într-o zonă frecventată de urși — Societate

Un tânăr de 24 de ani din Piatra-Neamț a fost găsit, joi, 3 iulie 2025, într-o zonă izolată și periculoasă din Munții Șureanu, după ce a apelat serviciul de urgență 112 folosind un telefon mobil pe care îl furase cu câteva ore înainte.

Incidentul s-a petrecut în apropierea lacului de acumulare Tău-Bistra, județul Alba. Potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, în jurul orei 12:57, jandarmii montani de la Postul Șugag au fost alertați de un apel la 112, prin care un bărbat a anunțat că s-a rătăcit într-o zonă greu accesibilă. Acesta s-a identificat ca fiind R.S.O., în vârstă de 24 de ani.

În timp ce gestiona apelul, dispecerul a făcut o legătură între acest caz și o sesizare primită anterior, care reclama furtul unui telefon mobil de către o persoană cunoscută, presupus a fi chiar cel care solicita acum ajutor. Plângerea fusese făcută de fratele unui minor în vârstă de 12 ani, din Piatra Neamț, căruia i-ar fi fost sustras telefonul dintr-un autoturism.

„Dispecerul a constatat că cel care solicita ajutor era, de fapt, persoana reclamată pentru furt”, a precizat Jandarmeria Alba, într-un comunicat.

Verificările au confirmat că tânărul folosea telefonul reclamat ca fiind furat. Păgubitul a oferit detalii despre modelul dispozitivului și identitatea suspectului, iar informațiile au corespuns.

La ora 14:12, jandarmii l-au localizat pe tânăr într-o zonă împădurită, dificil accesibilă, cunoscută ca fiind frecventată de o ursoaică cu pui. Conform autorităților, prezența umană în acea zonă presupune un risc ridicat.

În urma intervenției, jandarmii au recuperat telefonul, estimat la o valoare de aproximativ 500 de lei, și l-au returnat proprietarului. Tânărul a declarat că a găsit telefonul într-o mașină, unde se afla la încărcat, și a plecat pe jos prin pădure, rătăcindu-se după câteva ore de mers.

Au fost întocmite documente de constatare, urmând ca situația să fie analizată de instituțiile competente.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.