În Germania, aproape orice sticlă de plastic sau doză de aluminiu cumpărată dintr-un supermarket poartă un cost suplimentar de câțiva cenți, recuperabil integral la returnare. Sistemul de depozit-garanție, numit Pfand, funcționează de peste două decenii și este considerat unul dintre modelele cu cea mai mare rată de returnare din Europa.
Principiul este simplu: cumpărătorul plătește la casă un depozit-garanție peste prețul produsului, iar banii se recuperează integral la introducerea ambalajului într-un automat de reciclare, cunoscut și ca RVM (reverse vending machine). Automatul scanează codul de bare, verifică integritatea ambalajului și emite un bon de valoare, folosit fie ca numerar, fie ca reducere la cumpărăturile următoare.
Cum se calculează garanția pe fiecare tip de ambalaj
Sticlele și dozele de unică folosință, numite Einweg, au un depozit-garanție fix de 25 de cenți, indiferent de mărime sau conținut. Sticlele reutilizabile, Mehrweg, au un depozit mai mic, de regulă de câțiva cenți, pentru că ambalajul este spălat și refolosit de producător, nu topit sau reciclat ca materie primă. Valoarea exactă variază în funcție de format și de producător, iar unele ambalaje asociate, precum lăzile, au propriile reguli de garanție.
Diferența de valoare educă implicit consumatorul: sticla reutilizabilă costă, de regulă, mai puțin la returnare decât una de unică folosință, dar circulă de mai multe ori în lanțul de producție, ceea ce reduce consumul de materie primă pe termen lung. Legislația germană obligă comercianții să preia înapoi ambalajele cu depozit-garanție pe care le comercializează, dar magazinele mici pot limita preluarea la mărcile și formatele pe care le vând efectiv, fără a fi obligate să accepte orice ambalaj din piață.
Ratele de returnare raportate de operatori
Operatorii germani ai sistemului raportează rate de returnare care depășesc constant 90% pentru ambalajele de unică folosință, cifră susținută de obligativitatea legală de preluare și de rețeaua extinsă de puncte de colectare din marile lanțuri de retail. Preluarea ambalajelor eligibile este obligatorie prin lege, dar aceasta nu presupune neapărat un automat: multe magazine mici colectează manual, fără RVM instalat.
Densitatea punctelor de colectare, automate sau manuale, este motorul real al sistemului. Un consumator care trebuie să parcurgă distanțe mari pentru a găsi un loc unde poate returna ambalajele renunță mai ușor la reciclare, indiferent cât de mare este suma recuperabilă. Disponibilitatea automatelor diferă însă considerabil între orașele mari și localitățile mici, iar în mediul rural rețeaua este mult mai rară decât în centrele urbane.
