Președintele american Donald Trump a anunțat sâmbătă, pe Truth Social, că i-a oferit lui Dana White, șeful organizației de arte marțiale mixte UFC, postul de purtător de cuvânt al Casei Albe, potrivit France24. White nu a acceptat explicit funcția.
„Sunt încântat să anunț că Marele Dana White, un luptător și războinic violent, a primit oferta postului de purtător de cuvânt al Statelor Unite”, a scris Trump pe contul său de Truth Social. „Dana, te rog, acceptă postul!”, a adăugat el. Citatele sunt traduse de redacție din engleză.
Răspunsul lui White: o fotografie din sala de briefing
White a postat o fotografie, posibil generată cu inteligență artificială, în care apare în spatele pupitrului din sala de conferințe a Casei Albe. Imaginea avea legenda „On to the next chapter”. Casa Albă a amplificat anunțul și a publicat o captură a mesajului președintelui pe unul dintre conturile sale oficiale.
White are 57 de ani și este președinte și director executiv al UFC, cea mai mare și mai profitabilă organizație din lumea artelor marțiale mixte. Luptele din cușcă ale UFC sunt transmise în întreaga lume.
Șase luptători în echipa de asistenți
Trump a cerut ca White să vină cu șase foști sau actuali campioni UFC. Ei sunt Islam Makhachev și Khabib Nurmagomedov, doi sportivi din regiunea rusă Daghestan, americanii Justin Gaethje și Daniel Cormier, Amanda Nunes, născută în Brazilia și devenită cetățeană americană anul trecut, și „Kayla Harris”. France24 apreciază că este probabil vorba despre Kayla Harrison.



