Un studiu al profesorului Marin Voicu, fost judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, analizează felul în care Guvernul României a folosit puterea legislativă delegată între 2004 și octombrie 2026. Întrebarea de la care pornește: mai este urgența o excepție sau a devenit o metodă obișnuită de guvernare? Studiul a fost publicat pe JURIDICE.ro, iar concluziile lui sunt prezentate de Adevărul.
Semnal nu a avut acces la textul integral al studiului. Cifrele și propunerile de mai jos sunt cele prezentate de Adevărul, iar prevederile constituționale au fost verificate separat.
Ce spune Constituția?
Parlamentul este, potrivit Constituției, unica autoritate legiuitoare a țării. Guvernul poate însă adopta acte cu putere de lege prin delegare legislativă, în două forme. Ordonanțele simple presupun o abilitare prealabilă din partea Parlamentului, pentru anumite domenii și pe o perioadă determinată.
Ordonanțele de urgență, cunoscute drept OUG, nu au nevoie de această abilitare. Ele pot fi adoptate numai în situații extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, iar Guvernul trebuie să explice urgența în cuprinsul actului. Faptul că o măsură este utilă sau reprezintă o prioritate politică nu înseamnă, în sine, că poate fi adoptată prin OUG.
Cifrele din studiu
Potrivit studiului, Guvernul a adoptat 226 de ordonanțe de urgență în 2020, anul izbucnirii pandemiei, 192 în 2022 și 156 în 2024. Pentru perioada 2021-2024, analiza consemnează 624 de OUG în total.
Crizele sanitare, economice sau energetice explică o parte din acest volum, dar nu tot. Autorul arată că ordonanțele au fost folosite intens atât de guverne minoritare, cât și de guverne susținute de majorități parlamentare largi, deci recursul la OUG nu poate fi explicat doar prin dificultatea de a obține voturi în Parlament. Numărul mare al ordonanțelor nu dovedește, singur, că acestea sunt neconstituționale, pentru că fiecare act trebuie analizat separat.
Cât de repede controlează Parlamentul
O ordonanță de urgență produce efecte înainte ca Parlamentul să decidă dacă o aprobă sau o respinge. Dacă prima Cameră sesizată nu se pronunță în cel mult 30 de zile, ordonanța este considerată adoptată și merge la cealaltă Cameră, care nu are un termen constituțional precis pentru decizia finală.
Studiul descrie situații în care procedura parlamentară a durat ani. Problema, arată autorul, nu este doar cine stabilește regulile, ci și cât de repede și de eficient sunt ele controlate.
