Parlamentul European a aprobat marți, 11 martie, în vot final, planul privind Mecanismul de Reformă și Creștere, în valoare de 1,9 miliarde de euro, destinat Republicii Moldova. Prima tranșă, în cuantum de 300 de milioane de euro, va fi transferată la Chișinău în luna aprilie.
Dintre cei 660 de europarlamentari prezenți, 499 au votat în favoarea Mecanismului de Reformă și Creștere (MRC). Acesta va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial al Uniunii Europene.
Din suma totală, 520 de milioane de euro vor fi acordate sub formă de granturi, iar restul de 1,5 miliarde de euro vor fi oferite sub formă de împrumuturi cu dobândă redusă.
„Votul istoric de astăzi, susținut de o majoritate clară, demonstrează unitatea Parlamentului European în sprijinirea Republicii Moldova în perioada următoare”, a declarat europarlamentarul român Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al asistenței destinate Chișinăului.
Autoritățile din Republica Moldova au salutat decizia Parlamentului European. Președinta Maia Sandu a transmis pe platforma X că sprijinul european reprezintă „un vot puternic de încredere în viitorul” Republicii Moldova.
La rândul său, premierul Dorin Recean a subliniat că fondurile de 1,9 miliarde de euro vor fi utilizate pentru „proiecte majore cu beneficii semnificative”, incluzând modernizarea a 3.000 de kilometri de drumuri, reabilitarea a 35 de școli și dezvoltarea unor platforme industriale.


