Peste 800 de persoane cu drept de vot, din trei localităţi ale judeţului, au fost informate, vineri, de poliţişti asupra consecinţelor pe care le implică nerespectarea legislaţiei electorale.
\'Poliţişti din cadrul Birourilor de Proximitate şi Ordine Publică de la Poliţia municipală Buzău au discutat cu cetăţenii din cartierul Dorobanţi şi cu locuitori de pe străzile Viilor, Primăverii şi Prelungirea Dorobanţi, şi s-au întâlnit cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, unul dintre mesajele transmise vizând semnalarea la \'112\', a oricăror nereguli ce au legătură cu desfăşurarea procesului electoral\', a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul şef Florina Crucianu.