Cuprins:
Consulul României în Dubai, Viorel Badea: „Cei 28 de elevi sunt bine. Situația este gestionată cu calm, așteptându-se deblocarea acesteia.”
Situația copiilor din județul Vrancea, blocați în Dubai din cauza închiderii spațiului aerian, este sub control, iar autoritățile române monitorizează evoluția atent, a transmis primarul comunei Soveja, Ionuț Filimon care a vizitat săptămâna trecută Dubaiul și a avut o întâlnire oficială cu reprezentații consulatului.

Copiii sunt în siguranță
Primarul Ionuț Filimon a declarat pe pagina sa de Facebook:
„La acest moment, nimeni nu trebuie să intre în panică. Se recomandă maximă prudență, deplasări doar dacă sunt absolut necesare și evitarea zonelor aglomerate. Este un sentiment greu de descris atunci când știi că propriul copil se află în mijlocul unui atac armat. Nu este ușor nici pentru cadrele didactice, care încearcă din răsputeri să își păstreze calmul și echilibrul.”
El a mai precizat:
„Tocmai am vorbit cu unul dintre profesori: copiii sunt bine, sunt veseli, iar băieții au oferit mărțișoare fetelor, un gest simplu, dar care aduce normalitate într-un moment dificil.”

Intervenția Consulatului și sprijinul autorităților
Primarul a subliniat efortul Consulatului General al României la Dubai:
„Consulatul și-a făcut datoria exemplar. Îi cunosc bine pe acești oameni și știu că au făcut și fac tot posibilul pentru a fi alături de cetățeni și pentru a oferi sprijin constant. Nu au închis ochii toată noaptea, fiind în contact permanent cu românii aflați acolo și cu structurile Ministerului Afacerilor Externe.”

El a recomandat părinților și publicului să evite panicarea:
„Haideți să evităm răspândirea unor opinii neconfirmate sau a panicii. Situația este una delicată, dar sunt convins că se va rezolva în cele mai bune condiții.”
Spațiul aerian și siguranța
Ionuț Filimon a explicat că închiderea spațiului aerian al Emiratelor Arabe Unite este o măsură de siguranță pentru cetățeni:
„În prezent, spațiul aerian al Emiratelor Arabe Unite este închis tocmai pentru siguranța cetățenilor.”



